Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Gheorghe Ialomiţianu: România nu va trebui să ia alte măsuri de ajustare în 2012

Publicat in Romania Libera, marți 6 decembrie 2011 ·

România nu va fi nevoită să ia alte măsuri de ajustare a cheltuielilor bugetare în 2012, indiferent de ce se va întâmpla pe pieţele internaţionale, a declarat, astăzi, la dezbaterea proiectului de buget în comisiile parlamentare de buget-finanţe, ministrul Finanţelor Publice, potrivit Agerpres.

'România are o imagine foarte bună în Uniunea Europeană (UE) şi la nivel internaţional, pentru că a luat măsurile de ajustare din timp, fără să aştepte decizii ale UE, aşa cum au făcut Grecia, Italia şi Portugalia, măsuri care au evitat ca România să intre în colaps', a spus Gheorghe Ialomiţianu.

Oficialul MFP a subliniat din nou că bugetul propus pentru 2012 este unul realist, în condiţiile în care ultimele evaluări arată că zona euro se întoarce spre austeritate.

Ministrul Finanţelor a precizat că bugetul este fundamentat pe o creştere economică de 2,1%, bazată pe investiţii din bugetul de stat şi pe avansul construcţiilor - 3,9%, industriei - 2,7% şi serviciilor - 1,6%.

Ialomiţianu a trecut în revistă principalii parametri macroeconomici ai bugetului - PIB de 579,6 miliarde lei, curs mediu de 4,26 lei/euro, o inflaţie anuală de 3,4% şi una la final de an de 3,5%, un număr mediu de salariaţi de 4,55 milioane faţă de 4,25 milioane în 2011, 410.000 şomeri, o rată a şomajului de 4,5% (4,9% în 2011), câştig salarial mediu brut de 2.117 lei, deficit pe cash de 1,9% din PIB, venituri bugetare de 33,7% din PIB şi cheltuieli de 35,6% din PIB, o creştere a investiţiilor de la 36,1 miliarde lei la 38,1 miliarde lei.

În ceea ce priveşte amendamentele depuse de Opoziţie, oficialul MFP a afirmat că au fost analizate serios de experţii ministerului şi ar avea ca efect o majorare a deficitului bugetar de 3,8% din PIB sau punerea în pericol a cheltuielilor cu pensiile, salariile profesorilor sau cu funcţionarea unor instituţii.

'Nici o ţară din UE, indifer

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Silvestru Şoşoacă a fost pus sub control judiciar în dosarul falsificării semnăturilor pentru europarlamentare

Ziua Constanta acum o ora
Silvestru Şoşoacă a fost plasat sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, fiind acuzat de săvârşirea infracţiunilor de uz de fals şi fals în declaraţii, în dosarul falsificării semnăturilor pentru candidatura sa la Parlamentul European. ”Î

Ministrul german al apărării cere ca armata să fie pregătită pentru un eventual război în 2029

Wall-Street.ro acum o ora
Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a declarat miercuri că este nevoie de consolidarea capacităţilor operative ale armatei germane, astfel încât aceasta să fie pregătită pentru un eventual război în anul 2029, transmite agenţia EFE. "Treb

Asistentă de la Spitalul Sfântul Pantelimon din Bucureşti, reţinută în dosarul morţilor suspecte

Ziua Constanta acum 2 ore
O asistentă medicală de la Spitalul "Sf. Pantelimon" a fost reţinută miercuri de procurori, pentru 24 de ore, fiind acuzată de săvârşirea infracţiunii de mărturie mincinoasă în dosarul deceselor suspecte de la spital. Potrivit unor surse judiciare,

Avertisment de o duritate fără precedent al OMS: "Locuitorii Fâşiei Gaza mănâncă iarbă şi beau ape uzate"

Ziare.com acum 47 minute
Oamenii din Fâşia Gaza sunt nevoiţi să bea ape uzate şi să mănânce hrană pentru animale, denunţă o reprezentantă regională a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS). Ea pledează în favoarea unei creşteri imediate a ajutorului umanitar în enclava ase

UPDATE - Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat în faţa metroului, în statia Aurel Vlaicu / A fost declarat decesul/ Circulaţia a fost reluată

News.ro acum o ora
Un tânăr de 22 de ani s-a aruncat, miercuri seară, în faţa metroului, în statia Aurel Vlaicu. Mai multe echipaje de intervenţie au fost la faţa locului, circulaţia fiind perturbată. De la ora 20.20, circulaţia garniturilor de metrou a fost reluată n

Premierul slovac Robert Fico a făcut primele declarații după externare. Ce a spus despre cel care l-a împușcat VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
După ce a fost grav rănit de gloanţe într-o tentativă de asasinat la jumătatea lunii mai, premierul slovac Robert Fico a făcut miercuri, 5 iunie, primele declaraţii publice. Fico a postat pe Facebook un mesaj video în care spune că nu crede că tenta

Gata cu denumirea ”Big Mac” de pui în Europa – un tribunal al UE a hotărât împotriva McDonald's într-un caz referitor la marcă

News.ro acum 2 ore
McDonald's nu are dreptul de a folosi denumirea ”Big Mac” pentru produsele din carne de pasăre în Europa, după ce nu a folosit-o timp de cinci ani consecutivi, a declarat miercuri a doua cea mai înaltă instanţă europeană, o victorie parţială pentru

Grindină, vijelii şi descărcări electrice în mai multe localităţi din judeţul Arad. A fost emis mesaj Ro-Alert

Mediafax acum 2 ore
ISU Arad informează că miercuri, între orele 19.25 şi 20.30, este valabilă o avertizare meteorologică Cod portocaliu de fenomene periculoase- grindină, vijelii şi descărcări electrice, în mai multe localităţi din judeţul Arad. Autorităţile au transm

UPDATE - Arad: Patru persoane au fost rănite într-un accident rutier / Trei maşini implicate / Trei victime, transportate la spital - FOTO

News.ro acum 2 ore
Trei maşini s-au ciocnit, miercuri seară, în judeţul Arad, patru persoane fiind rănite, dintre care trei au fost transportate la spital. UPDATE: ”În urma evaluării medicale trei victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri şi investigaţii

Fugarul Paul al României rămâne în arestul din Malta. Curtea Constituțională i-a respins cererea de eliberare

HotNews acum 5 ore
Reprezentanţii Ministerului Justiţiei au transmis că o nouă solicitare a lui Paul Philippe al României de a fi eliberat a fost respinsă de către Curtea Constituţională a Maltei. Acesta rămâne în arest până la judecarea definitivă a cererii de predar

Vremea

București
acum

23°
mie.

18°/30°
joi

18°/31°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/32°
Iasi
acum

23°
mie.

16°/26°
joi

16°/27°
vin.

19°/30°
sâm.

16°/29°
Constanta
acum

23°
mie.

18°/26°
joi

20°/26°
vin.

19°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

19°
mie.

13°/22°
joi

14°/25°
vin.

15°/27°
sâm.

17°/27°
Timisoara
acum

19°
mie.

13°/25°
joi

16°/28°
vin.

17°/31°
sâm.

19°/32°