Cei aproximativ 1200 de medici slovaci care demisionaseră recent pentru a protesta faţă de salariile mici şi condiţiile dificile de muncă şi-au reluat astăzi activitatea, în urma unui acord cu guvernul slovac, informează AFP. Sursa: Reuters
"Începând de azi, toţi medicii se întorc în spitale. Situaţia este stabilizată", a declarat Marian Kollar, liderul sindicatului medicilor slovaci.
Potrivit acordului încheiat, guvernul va mări salariul de bază lunar al medicilor debutanţi la minim 807 euro începând cu anul 2012, în timp ce medicii specialişti vor câştiga cel puţin 1.230 de euro. În 2013, salariile lor de bază vor creşte la 961, respectiv 1.769 euro.
Medicii au cerut ca salariul lor să fie de aproximativ 1,5-3 ori ori mai mare decât salariul mediu în Slovacia, respectiv între 1.140 şi 2.280 euro. Potrivit AFP, preluată de Agerpres, în prezent, un medic debutant în Slovacia câştigă între 550 şi 600 de euro pe lună, iar un medic specialist cu experienţă, între 1.000 şi 1.200 de euro.
Acordul dintre medici şi guvern prevede, de asemenea, sistarea privatizărilor spitalelor publice şi amendamente la Codul Muncii pentru a reduce săptămâna de lucru la maxim 48 de ore.
Guvernul a anunţat că va ridica începând de mâine starea de urgenţă din 13 districte ale Slovaciei, unde spitalele au asigurat doar asistenţă medicală de urgenţă în timpul mişcării de protest a medicilor.