Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Dolj, au efectuat, ieri, un control inopinat la depozitul unei societăţi comerciale din localitatea Cârcea, jud. Dolj, unde au verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege privind deţinerea şi comercializarea produselor accizabile.
Inspectorii vamali au constatat că societatea a efectuat o achiziţie intracomunitară, în scop comercial, de produse accizabile - 13.568 litri vin, din Franţa, fără îndeplinirea condiţiilor legale.
Societatea în cauză a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 50.000 lei, confiscarea cantităţii de 3.652 litri vin descoperit în depozitul societăţii precum şi confiscarea sumei de 44.214 lei rezultată din comercializarea a 9.916 litri vin. Valoarea totală estimată a vinului confiscat de inspectorii vamali se ridică la suma de 60.128 lei.
F. A. Potrivit unui comunicat de presă al Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), inspectorii vamali din cadrul Direcţiei Judeţene pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Dolj, au efectuat, ieri, un control inopinat la depozitul unei societăţi comerciale din localitatea Cârcea, jud. Dolj, unde au verificat îndeplinirea condiţiilor prevăzute de lege privind deţinerea şi comercializarea produselor accizabile.
Inspectorii vamali au constatat că societatea a efectuat o achiziţie intracomunitară, în scop comercial, de produse accizabile - 13.568 litri vin, din Franţa, fără îndeplinirea condiţiilor legale.
Societatea în cauză a fost sancţionată cu amendă în cuantum de 50.000 lei, confiscarea cantităţii de 3.652 litri vin descoperit în depozitul societăţii precum şi confiscarea sumei de 44.214 lei rezultată din comercializarea a 9.916 litri vin. Valoarea totală estimată a vinului confiscat de inspector