Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Prima etapă a reţelei Netcity din Bucureşti va fi finalizată peste patru luni

Publicat in Ziarul Financiar, miercuri 7 decembrie 2011 ·

Prima etapă a proiectului Netcity va fi finalizată în martie 2012, când reţeaua de telecomunicaţii va ajunge la o lungime de 846 km şi se va extinde cu 2.500 km în a doua etapă, a declarat directorul tehnic al Netcity Telecom, Adrian Mihai.

"În prezent, prima etapă de dezvoltare a Netcity este realizată în proporţie de 65%. Iniţial, prima etapă trebuia încheiată până în decembrie 2010, dar declanşarea crizei financiare a dat peste cap termenele stabilite prin contract. Până în prezent, Netcity Telecom a investit câteva zeci de milioane de euro în dezvoltarea reţelei", a spus Mihai, prezent la un eveniment de specialitate. El a adăugat că extinderea reţelei telecom va continua să necesite fonduri semnificative, în acest sens fiind atras un nou partener în structura acţionariatului Netcity Telecom, compania israeliană Elbit.

"Este vorba de Elbit Sisteme, care, pentru un aport în numerar, a intrat în acţionariatul Netcity Telecom", a afirmat Mihai, fără să ofere alte detalii. Potrivit datelor companiei, aproximativ 10.000 de clădiri au fost racordate la reţeaua Netcity, iar operatorii au instalat peste 3.000 km de cabluri, urmând să se ajungă la peste 10.000 km până în decembrie 2012. Contractul pentru realizarea reţelei NetCity a fost semnat în iunie 2008, pe o perioadă de 49 de ani, între Primăria Bucureşti şi UTI Systems, alături de Netcity Telecom, obiectul fiind realizarea infrastructurii pentru telecomunicaţii din surse private. Lucrările au fost estimate la peste 200 milioane euro şi ar fi trebuit să se încheie în 2012.

Prima etapă a proiectului Netcity va fi finalizată în martie 2012, când reţeaua de telecomunicaţii va ajunge la o lungime de 846 km şi se va extinde cu 2.500 km în a doua etapă, a declarat directorul tehnic al Netcity Telecom, Adrian Mihai.

"În prezent, prima etapă de dezvoltare a Netcity este realizată în proporţie de 65%

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

O armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe, găsite pe o stradă din Târgu Mureş / Verificările poliţiştilor arată că acestea aparţin unui bătrân care le-a pus pe plafonul autoturismului şi a uitat să le ia de acolo

News.ro acum 54 minute
Poliţiştii din Mureş au demarat verificări, sâmbătă, după ce o armă, două încărcătoare şi mai multe cartuşe precum şi o borsetă au fost găsite pe o stradă din municipiul Târgu Mureş. Primele concluzii ale anchetei arată că acestea aparţin unui bătrâ

Veneţia interzice grupurile mari de turişti şi difuzoarele

Mediafax acum o ora
Autorităţile din Veneţia au interzis grupurile mari de turişti şi difuzoarele. Măsuria are rolul de a limita numărul de turişti din oraş. Anterior, a fost introdusă o taxă zilnică pentru turişti.

Realitatea cruntă din România, făcută din nou publică de 1 Iunie: 41,5% dintre copii se află în risc de sărăcie şi excluziune socială

Ziare.com acum o ora
Senatul şi Camera Deputaţilor sunt deschise sâmbătă pentru copii şi părinţi, care sunt aşteptaţi de UNICEF să petreacă Ziua de 1 Iunie. La cortul şi la standul UNICEF, copiii se pot bucura de o serie de activităţi distractive şi educative, printre c

Ambasadorul Marii Britanii în Mexic, demis după ce a îndreptat arma către un angajat al ambasadei

Mediafax acum o ora
Ambasadorul Marii Britanii în Mexic a fost demis după ce a îndreptat o armă către un angajat al ambasadei. Se pare că incidentul a avut loc în timpul unei vizite în teritoriu. Ministerul de Externe a considerat că gluma este deplasată, mai ales că a

Irina Begu, învinsă de Varvara Graceva, în turul trei la Roland Garros

News.ro acum 3 ore
Jucătoarea de tenis Irina Camelia Begu, locul 127 mondial, a fost eliminată, sâmbătă, în turul trei al turneului de la Roland Garros. Begu a fost învinsă de sportiva franceză Varvara Graceva, locul 88 mondial, scor 7-5, 6-3. Meciul a durat o oră şi

Întâlnire de gradul zero. Zelenski, față în față cu șeful Pentagonului, la cel mai mare forum de securitate din Asia FOTO

Ziare.com acum 51 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a ajuns sâmbătă, 1 iunie, la Singapore, pentru a participa la Dialogul Shangri-La, cel mai mare forum de securitate anual din Asia, unde printre altele intenţionează să discute cu secretarul apărării america

Primele ipoteze în cazul adolescentei de 15 ani care s-a sinucis în Sibiu: A fost ȘANTAJATĂ cu mai multe poze în care apărea în ipostaze intime

Gandul acum 2 ore
O fată de 15 ani a fost găsită fără viață în magazia din curtea casei sale din satul Șura Mare, județul Sibiu. Se pare că adolescenta s-ar fi sinucis după ce a fost păcălită să realizeze fotografii intime și ulterior șantajată cu acestea. Apelul la

Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au fost ameninţaţi cu moartea. Organizatorii întăresc securitatea

Mediafax acum 34 minute
Artiştii invitaţi la concertul de Ziua Copilului de la Medgidia au primit mesaje de ameninţare cu moartea. Ei au depus plângere la Poliţie. Organizatorii evenimentului au decis să întărească securitatea.

Horoscop 2 iunie 2024. ZODIA care primește o veste bună

Gandul acum 2 ore
Ziua poate fi oarecum apăsătoare. Află ce îți rezervă astrele pentru ziua de duminică, 2 iunie 2024. Berbec Latura romantică a vieții tale poate fi zguduită de o furtună de emoții. Este posibil să treci de la furie intensă la extaz într-o clipă. Ziu

Cod galben de furtuni în Maramureş şi Sălaj

Ziarul Financiar acum 3 ore
Meteorologii au emis o avertizare Cod galben de furtuni pentru mai multe localităţi din judeţele Maramureş şi Sălaj. Potrivit ANM; sunt vizate localităţile Târgu Lăpuş, Şomcuta Mare, Ulmeni, Copalnic-Mănăştur, Mireşu Mare, Satulung, Remetea Chioarul

Vremea

București
acum

32°
sâm.

19°/32°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°
mar.

19°/29°
Iasi
acum

30°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/31°
lun.

17°/31°
mar.

17°/32°
Constanta
acum

30°
sâm.

18°/30°
dum.

20°/25°
lun.

20°/25°
mar.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

27°
sâm.

14°/27°
dum.

14°/25°
lun.

14°/25°
mar.

13°/21°
Timisoara
acum

28°
sâm.

15°/28°
dum.

14°/28°
lun.

17°/23°
mar.

14°/21°