Trupele de intervenţie ale Inspectoratului de Poliţie a Judeţului Maramureş împreună cu procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus au descins în această dimineaţă în casele a doi vişeuani şi a patru borşeni.
Potrivit primelor informaţii, cei în cauză sunt anchetaţi pentru ultraj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor. Surse neoficiale au arătat că cei vizaţi de această acţiune fac parte din clanul „Cofenilor", una din cea mai recunoscută grupare inteprlopă din zona Borşa. „Tot ce pot să vă spun este că până acum avem două acţiuni în Vişeu şi patru la Borşa. În ceea ce priveşte identitatea celor vizaţi, aceasta va rămâne confidenţială pănă la finalizarea acţiunii de astăzi", a explicat Georgeta Velea, reprezentantul IPJ Maramureş.
În baza mandatelor de percheziţie emise de Judecătoria Vişeu de Sus, la primele ore ale dimineţii de azi, poliţişti din cadrul Poliţiilor Borşa şi Vişeu de Sus au declanşat percheziţii în şase locaţii situate pe raza localităţilor menţionate. Activitatea procedurală, dispusă în cadrul anchetei proprii efectuată de procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu într-un dosar de ultraj şi nerespectarea regimului armelor şi muniţiilor, s-a desfăşurat cu sprijinul specialiştilor din cadrul Serviciului Arme, Explozivi, Substanţe Toxice şi a lucrătorilor Serviciului de Intervenţii Rapide din cadrul IPJ Maramureş.
În urma percheziţiilor, două persoane au fost ridicate în baza unor mandate de aducere emise pe numele lor şi prezentate procurorului în vederea audierii în cauză. Dintr-o locaţie situată în oraşul Borşa au fost ridicate nouă pachete sigilate conţinând carne ce pare a fi de vânat şi o staţie de emisie-recepţie a cărei utilitate nu a fost precizată de deţinători.
Cercetările sunt continuate de magistraţii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vişeu de Sus împreună cu po