Mesajul a fost trimis. Multumesc!

UPDATE Scandal cu focuri de armă la Fundeni ! Un bărbat fără permis a fost împuşcat în picior

Publicat in Adevarul, miercuri 7 decembrie 2011 ·

Un bărbat din comuna Fundeni a fost împuşcat, marţi seară, de poliţişti, după ce fusese prins la volan fără permis. Întrucât a încercat să fugă, oamenii legii au tras două focuri de avertisment şi un altul în direcţia suspectului. Bărbatul a fost rănit la picior şi se află acum internat în spital.

ORA. 9.30. George I., tânărul care a agresat un poliţist în urmă cu două seri, a fost capturat miercuri după-amiază. În jurul orei 16,30 suspectul a fost depistat într-un autovehicul marca Dacia Pick-up, care se deplasa pe o stradă din comuna Fundeni, fiind condus de Nicuşor A., de 28 ani, care nu posedă permis de conducere. Vâzându-i pe poliţişti, suspectul de ultraj a coborât din maşină şi a fugit pe un teren viran din apropiere, pentru prinderea sa fiind necesară folosirea de către poliţişti a armamentului din dotare. Aseară, a fost reţinut pentru 24 de ore, urmând ca joi să fie prezentat judecătorilor cu propunere de arestare preventivă. Împotriva lui Nicuşor A. vor fi efectuate cercetări pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană care nu posedă permis de conducere. Incidentul din 6 decembrie

Întrucât a încercat să fugă, oamenii legii au tras două focuri de avertisment şi un altul în direcţia suspectului. Bărbatul a fost rănit la picior şi se află acum internat în spital. Scandalul nu s-a oprit însă aici. Unul dintre prietenii lui Vasile N., în vârstă de 32 de ani, aflat în maşina pe care acesta o conducea, a sărit la gâtul unui poliţist, rupându-i cămaşa şi puloverul, moment în care agentul de poliţie i-a pulverizat spray lacrimogen în ochi. Chiar şi aşa, George I., în vârstă de 24 de ani, a reuşit să fugă. Incidentul s-a petrecut pe 6 decembrie, în jurul orei 22.30, iar scânteia care a aprins scandalul a pornit de la un banal control în trafic. A rupt-o la fugă

Vasile I., aflat la volanul

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ALEGERI LOCALE 2024 – Preşedinţi consilii judeţene: PSD - 37.16%, PNL - 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%, UDMR - 5.22%, SOS România - 3.04% - rezultate parţiale ora 20.00

News.ro acum o ora
PSD a obţinut 37.16% dintre mandatele de preşedinţi de consilii judeţene, în urma alegerilor din 9 iunie, ptorivit datelor transmise, duminică seară, de Biroul Electoral Central (BEC). PNL a obţinut 30.08%, AUR - 9.85%, Alianţa Dreapta Unită - 7.89%

EURO 2024. Olanda trece de Polonia. Danemarca şi Slovenia se termină 1-1

Capital acum o ora
EURO 2024. S-au încheiat deja primele două meciuri de duminică, 16 iunie. Olanda a câştigat în faţa Poloniei, cu ceva emoţii, iar Danemarca şi Slovenia au făcut egal. Ultimul meci al zilei, Serbia – Anglia, începe la ora 22:00.

Examenul de Bacalaureat începe luni. Precizările Ministerului Educației despre probe și rezultate

Ziare.com acum 8 ore
Peste 134.000 de candidaţi înscrişi la examenul de Bacalaureat, sesiunea iunie - iulie 2024, susţin luni, 17 iunie, prima probă la Limba şi literatura română - oral. Potrivit unui comunicat al Ministerului Educaţiei transmis duminică, probele de eva

UPDATE - Elena Lasconi: Am decis să-mi depun candidatura pentru preşedinţia USR / Îmi asum şi candidatura la alegerile prezidenţiale / Dominic Fritz nu candidează / Alte candidaturi - LISTA

News.ro acum o ora
Primarul din Câmpulung Muscel, Elena Lasconi, şi-a anunţat, duminică după-amiază, candidatura pentru funcţia de preşedinte al USR. Aceasta le-a transmis colegilor că îşi asumă şi candidatura pentru preşedinţia României. ”E vremea RECONSTRUCŢIEI! (..

Adrian Ilie a fost condamnat la 8 luni de închisoare! » Ce se întâmplă cu „Cobra”

Gazeta Sporturilor acum 5 ore
a fost condamnat la 8 luni de închisoare cu suspendare de Judecătoria Sectorului 4 din București. Fostul mare atacant al României, al Valenciei și al Stelei București nu va fi închis însă, deoarece instanța a hotărât ca executarea pedepsei, pentru c

Atac armat într-un parc acvatic. Printre răniți se află și mai mulți copii

Ziare.com acum 7 ore
Aproximativ 10 persoane, inclusiv copii, au fost rănite într-un atac armat produs într-un parc acvatic administrat de un oraş lângă Detroit, sâmbătă seară, a declarat poliţia, care a numit incidentul ca fiind împuşcături aleatorii, transmite Reuters

Suspiciuni de toxiinfecție alimentară în Măgura. Zeci de turiști, printre care și copii, transportați la spital

Ziare.com acum 4 ore
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Buzău a intervenit, duminică după-amiază, 16 iunie, pentru acordarea primului ajutor medical unui grup de 42 de persoane. Dintre acestea, 39 sunt copii, toţi din Bucureşti, cu stări de rău şi simptome d

Zelenski îi transmite lui Putin că negocierile pot începe de luni. Mesajul președintelui Ucrainei la finalul Summitului pentru Pace

Ziare.com acum 3 ore
Kievul poate începe luni discuţii de pace cu Rusia dacă Moscova se va retrage de pe tot teritoriul ucrainean, a declarat duminică, 16 iunie, preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, potrivit BBC. Dar, vorbind la încheierea unui summit pentru pace

Caniculă în Grecia: Trei turişti străini au fost găsiţi morţi în decurs de o săptămână

News.ro acum o ora
Cadavrul unui turist american în vârstă de 55 de ani a fost descoperit duminică pe insula Corfu, ceea ce ridică la trei numărul turiştilor străini găsiţi morţi în Grecia în decurs de o săptămână. Alţi trei turişti străini sunt căutaţi pe alte insule

Noi rezultate parţiale ale alegerilor din 9 iunie

Mediafax acum 5 ore
Potrivit Biroului Electoral Central, pentru alegerea primarilor din 9 iunie 2024, în urma centralizării, la nivel naţional, a 99,87 % dintre cele 3.186 de circumscripţii electorale, situaţia se prezintă astfel: - Gradul de participare la vot a fost

Vremea

București
acum

25°
dum.

18°/29°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

22°/34°
Iasi
acum

22°
dum.

13°/26°
lun.

17°/28°
mar.

17°/28°
mie.

18°/31°
Constanta
acum

21°
dum.

18°/26°
lun.

20°/27°
mar.

21°/25°
mie.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

20°
dum.

13°/25°
lun.

15°/25°
mar.

16°/27°
mie.

17°/29°
Timisoara
acum

23°
dum.

15°/29°
lun.

17°/29°
mar.

18°/32°
mie.

20°/36°