Mesajul a fost trimis. Multumesc!

O armata de asistente medicale pentru o operatie estetica

Publicat in Buna Ziua Iasi, joi 8 decembrie 2011 ·

dr Andrei Lazar Chirurgii plasticieni se feresc sa efectueze operatii de implant de par, chiar daca au solicitari din partea barbatilor cu calvitie. Medicii spun ca o astfel de interventie este extrem de migaloasa si foarte costisitoare. De asemenea, pentru o operatie de implant de par, chirurgul plastician are nevoie de o echipa intreaga de asistente medicale. Dupa cum a precizat chirurgul plastician Andrei Lazar, in clinicile private din Iasi nu se fac interventii pentru implant de par din mai multe motive. Unul dintre acestea consta in faptul ca o asemenea operatie implica foarte mult personal medical. Mai mult, interventia incepe dimineata si se incheie seara, ceea ce inseamna ca o sala de operatie va fi ocupata timp de 12 ore. "Am avut astfel de solicitari din partea barbatilor, dar am refuzat. O operatie pentru implant de par este foarte migaloasa. Ai nevoie de o intreaga armata de asistente medicale pentru a face aceasta operatie. O interventie de acest gen implica foarte mult personal. De obicei, o operatie de implant de par se rezolva in doua sedinte. Nu ai cum sa faci implant de par intr-o singura sedinta. O astfel de operatie dureaza si o zi intreaga si se implanteaza cam 1.000 de fire de par. In timpul interventiei, pacientul se afla sub anestezie locala. In majoritatea cazurilor, firele de par se iau de pe ceafa cu tot cu radacina si se implanteaza in orificiile special create", a declarat chirurgul plastician Andrei Lazar.

De cele mai multe ori, chelia se mosteneste, dar poate sa apara si din cauza unor boli de piele. Costul unei astfel de interventii depaseste 1.000 euro. "Costurile sunt mari si pentru ca sala de operatie este foarte mult ocupata. Dupa cum spuneam, aceasta operatie poate dura si o zi intreaga. Nu stiu ce preturi mai practica acum colegii mei din tara, dar nu este o operatie ieftina, ca sa spun asa. Eu nu fac astfel d

Articolul in Buna Ziua Iasi >>

Citeste si top 10 stiri de azi

NATO anunță miercuri, 26 iunie, nominalizarea oficială a lui Mark Rutte în funcția de secretar general

Ziare.com acum 9 ore
Cele 32 de state membre ale Alianței Nord-Atlantice vor confirma miercuri, 26 iunie, nominalizarea premierului interimar olandez Mark Rutte în postul de secretar general al Alianţei, au anunţat marţi, 25 iunie, surse diplomatice citate de AFP. Ambas

Un nou schimb de prizonieri între Rusia și Ucraina. Câți soldați au fost eliberați

Ziare.com acum 6 ore
Un nou schimb de prizonieri a avut loc marți, 25 iunie, între Rusia și Ucraina, mediat de Emiratele Arabe Unite, transmite AFP. "La încheierea procesului de negocieri, 90 de soldaţi ruşi care se aflau în pericol de moarte în captivitate au fost repa

UPDATE-Uniunea Europeană lansează oficial negocieri de aderare cu Ucraina

News.ro acum 10 ore
Uniunea Europeană (UE) a lansat în mod oficial marţi, la Luxemburg, negocieri de aderare cu Ucraina, o etapă catalogată drept ”istorică”, atât la Bruxelles, cât şi la Kiev, relatează AFP. (Vom reveni) ”O Ucraină puternică nu este posibilă fără UE, i

Euro 2024: Zero peste tot în grupa C. S-au calificat în optimi Anglia, Danemarca şi Slovenia

News.ro acum 5 ore
Echipa naţională a Angliei a încheiat la egalitate marţi seara, la Koln, scor 0-0, cu reprezentativa Sloveniei, în grupa C a turneului final Euro 2024. Într-un alt meci la Munchen, Danemarca şi Serbia au făcut 0-0. Astfel, sârbii au fost eliminaţi,

România a ridicat nivelul de alertă pentru călătoriile în Kenya. MAE: Evitați zonele cu demonstrații

Ziare.com acum 10 ore
România a ridicat, marţi, 25 iunie, nivelul de alertă pentru Kenya la 8/9 şi cere cetăţenilor români să evite orice călătorie în zonă. Celor care se află deja acolo le recomandă să îşi notifice de urgenţă prezenţa la Ambasada României la Nairobi. ”P

Euro 2024: Tricolorii s-au antrenat la Frankfurt înaintea meciului de miercuri cu Slovacia

News.ro acum 7 ore
Naţionala României a avut marţi seara programat antrenamentul oficial înaintea ultimului meci din grupă, cel cu Slovacia, care îi poate duce pe tricolori în optimile de finală ale EURO 2024. Pentru a proteja gazonul de pe Frankfurt Arena, UEFA a mut

Ursula von der Leyen, nominalizată pentru un nou mandat la președinția CE. Ce alte înțelegeri au făcut liderii europeni

Ziare.com acum 13 ore
La negocierile pentru împărţirea principalelor funcţii de conducere ale instituţiilor UE, liderii europeni au convenit nominalizarea Ursulei von der Leyen pentru un nou mandat în postul de preşedintă a Comisiei Europene, au declarat marţi, 25 iunie,

Shifty Shellshock, liderul Crazy Town şi solistul piesei "Butterfly", a murit la 49 de ani

News.ro acum 14 ore
Shifty Shellshock, liderul trupei rap rock Crazy Town, care a cântat melodia de succes "Butterfly", a murit. El avea 49 de ani. Potrivit site-ului Los Angeles County Medical Examiner's, Shellshock - al cărui nume la naştere era Seth Binzer - a murit

Un donator de sânge a subscris titluri Fidelis de 43 mil. lei. Va primi o dobândă de 3 mil. lei

Mediafax acum 6 ore
Cu alte cuvinte, o persoană fizică, donator de sânge cu adeverinţă valabilă de la 1 ianuarie 2024 până prezent, a subscris 433.237 de titluri de stat Fidelis R2507B pentru care va primi o dobândă de 3 mil. lei la scadenţa din 3 iulie 2025. Dacă aleg

Sibiu: O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, deşi nu deţine permis de conducere

News.ro acum 9 ore
O femeie şi-a accidentat mama în timp ce încerca să parcheze maşina în curtea casei, în localitatea Armeni, judeţul Sibiu, deşi nu deţine permis de conducere. ”Poliţiştii sibieni intervin la un accident rutier petrecut în localitatea Armeni, soldat

Vremea

București
acum

22°
mie.

21°/33°
joi

19°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

16°
mie.

16°/29°
joi

17°/30°
vin.

18°/30°
sâm.

19°/32°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/25°
joi

20°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/26°
Cluj-Napoca
acum

20°
mie.

19°/28°
joi

17°/28°
vin.

18°/28°
sâm.

18°/29°
Timisoara
acum

21°
mie.

19°/32°
joi

18°/31°
vin.

18°/28°
sâm.

19°/31°