Foto: Fundatia Löwendal
L-a interesat toată viaţa cercetarea teoriei şi practicii teatrale. Este un mare regizor şi pedagog rus, dar atunci când i-a fost închisă „casa” – Şcoala de artă dramatică, pe care el a fondat-o la Moscova, a ales „exilul”, acum şase ani, mergând în Occident. Anatoli Vasiliev s-a dedicat, „în această ultimă etapă a vieţii” (la primăvară împlineşte 70 de ani), învăţământului teatral, într-un „mod fatal”. La Paris, el, susţinând de curând o conferinţă în Salonul de Aur al Palatului Béhague, unde era vernisată şi expoziţia de scenografie „George Löwendal – un aristocrat în luminile rampei”, am avut norocul să-mi acorde un scurt interviu, căci este o personalitate greu de abordat.
● Jurnalul Naţional: Nu aţi fost niciodată invitat în România, după cum spuneaţi, dar acum v-a făcut o invitaţie oficială Ariadna Avram, preşedintele Fundaţiei Löwendal. O acceptaţi?
● Anatoli Vasiliev: Da, voi veni. Nu cunosc teatrul românesc şi nici eu nu sunt cunoscut acolo. Nepoata lui Löwendal mi-a vorbit despre acest artist. Am reuşit să văd un stand foarte frumos în această expoziţie, cred că e un artist colosal.
● În România sunt mulţi care ştiu despre dumneavoastră, chiar şi de la un fost student pe care l-aţi avut la Moscova, Andriy Zholdak. Lucrând spectacole la noi, el vorbea des despre popularitatea pe care o aveaţi: în timpul cursurilor dumneavoastră veneau toţi studenţii şi cursurile altor profesori nu se mai ţineau, în acelaşi timp. Avea dreptate?
● Nu a minţit.
● Şi nu vă este dor de acei studenţi, care umpleau aula?
● Mi-e dor de ei, dar acei studenţi nu vor mai fi. Veneau la mine studenţii, când pe străzile Moscovei era revoluţie; e vorba de evenimentele din ’91-’93. Îmi este greu să găsesc asemenea studenţi acum; generaţiile se schimbă.
● Dar ei vă caută.
● Eu mă în
