Mesajul a fost trimis. Multumesc!

România este doar o anexă a Uniunii Europene. Urmează ani de stagnare dacă nu găsim singuri soluţii de creştere

Publicat in Ziarul Financiar, joi 8 decembrie 2011 ·

Urmează ani cenuşii atât pentru România, cât şi pentru Europa, liderii europeni nu fac decât să se gândească la summitul de astăzi şi mâine, la cum vor rezolva probleme pe care ar fi trebuit să le aducă în discuţie în urmă cu doi sau trei ani, iar singura şansă a României de a avea creştere economică într-un context economic european incert este să inoveze, aceasta este concluzia la care au ajuns ieri analiştii şi oamenii de afaceri prezenţi la şedinţa ZF Expert deschisă de redacţie pe tema "Summit crucial pentru viitorul UE. Cum poate deveni bugetul pe 2012 o ancoră pentru creşterea economică?".

Noul val al recesiunii, despre care se preconizează că va afecta statele Uniunii Europene în următoarea perioadă, este doar o continuare a crizei începute în 2008, existând semne de gripare a pieţelor care vor avea un impact diferit asupra economiei europene faţă de 2008. În acest context, România trebuie să găsească noi direcţii prin care să crească, având în vedere că o revenire spectaculoasă a consumului nu este preconizată pentru următorii ani.

"Vestea bună de anul acesta a fost că pe primele trei trimestre ale anului creşterea economică (de 2,5%) a fost mai mare decât cea prognozată. Vestea proastă este că din această cauză sunt şanse mai mici ca anul viitor să avem o creştere de 2%. Prin faptul că în buget s-a propus o ţintă a deficitului de 1,9% pe cash şi de 2,5% pe ESA (după standardele europene - n. red.) se acoperă riscul unei creşteri economice mai mici. Faţă de 2008 însă, România stă mult mai bine la capitolul finanţe publice şi bănci. Într-un scenariu necatastrofic, în care euro rămâne moneda comună, investitorii pot discrimina pozitiv ţara şi vor veni să investească în România", a spus Valentin Lazea, economistul-şef al Băncii Naţionale.

Pe de altă parte, Daniel Dăianu, fostul ministru al finan­ţelor, este de părere că 2012 va fi un

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ce avere are generalul de la vârful SRI care se pensionează la 48 de ani

HotNews acum 24 minute
Adjunct al directorului Serviciului Român de Informații, Generalul Cristian Bizadea fusese numit în funcție în 2016. Acum, Bizadea se pensionează, la vârsta de 48 de ani. Cristian BizadeaFoto: SRI Potrivit celei mai recente declarații de avere, care

BREAKING Banca Transilvania cumpără oficial BRD Pensii

G4Media acum 54 minute
Grupul Financiar BT, prin Banca Transilvania și BT Investments, a ajuns la un acord cu BRD-Groupe Societe Generale și Societe Generale Assurances pentru achiziția BRD Pensii (BRD Societate de Administrare a Fondurilor de Pensii Private), companie

UE adoptă un nou regim de sancţiuni împotriva Rusiei, pentru încălcări ale drepturilor omului şi acte de represiune

News.ro acum 2 ore
Comisia Europeană salută adoptarea de către Consiliu UE a unui nou regim de sancţiuni împotriva represiunii accelerate şi sistematice a drepturilor omului, a democraţiei şi a statului de drept de către autorităţile ruse. Acest nou regim oferă cadrul

Putin ameninţă Europa cu „consecinţe grave” dacă Ucraina foloseşte armamentul occidental împotriva Rusiei: Aliații NATO „să-și amintească că sunt state cu un teritoriu mic şi populaţie foarte densă”

G4Media acum 25 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin a ameninţat marţi Europa cu „consecinţe grave” dacă ţările NATO vor permite Ucrainei să folosească armamentul occidental pentru a ataca ţinte pe teritoriul rus, transmit agenţiile AFP şi EFE. „Aceşti reprezentanţi ai

Ordin de restricție pentru cei care își agresează verbal și fizic vecinii - lege adoptată de Parlament

HotNews acum 2 ore
Pedepsele pentru cei care își agresează fizic sau verbal vecinii vor fi înăsprite și va putea fi instituit ordin de restricție pentru agresori, conform unui proiect de lege care modifică Codul Penal, adoptat marți de Camera Deputaților. Modificările

Se întoarce vremea rea Avertizare de cod galben de ploi pentru județul Constanța!

Ziua Constanta acum o ora
Localităţi din opt judeţe situate în Muntenia, Dobrogea, Oltenia şi Banat sunt vizate de noi avertizări nowcasting Cod galben de ploi abundente şi descărcări electrice, emise marţi de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM). Astfel, până la or

Ciucă: Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. PNL o susţine în continuare

Mediafax acum o ora
„Cota unică nu şi-a încheiat aplicabilitatea în România. Acest regim de impozitare a ajutat masiv la dezvoltarea economiei noastre şi mai poate contribui la recuperarea decalajelor faţă de statele mai dezvoltate din vestul continentului. De aceea, P

Ciolacu, întâlnire cu investitori americani în domeniul energiei: Avem potenţial enorm în acest sector

Mediafax acum 56 minute
Premierul a discutat marţi, la Palatul Victoria, cu reprezentanţii fondului de investiţii Carlyle Group, principalul acţionar al companiei Black Sea Oil & Gas (BSOG). Potrivit unui comunicat al Guvernului, discuţiile s-au concentrat asupra proiectel

Raisa, fetița de doi ani din Dolj, a fost găsită moartă

Ziua Constanta acum 3 ore
Raisa, fetița de doi ani din Dolj care a dispărut ieri din fața casei unde se juca alături de mai mulți copii a fost găsită moartă pe câmp. Peste o sută de polițiști, pompieri și voluntari, inclusiv cu un elicopter, au participat în ultimele 24 de o

Irlanda, Spania şi Norvegia au recunoscut Palestina ca stat. Decizia are ca scop menținerea speranţei pentru pace

Ziua Constanta acum 2 ore
Norvegia a recunoscut oficial marţi Palestina ca stat, a anunţat guvernul într-un comunicat de presă, un demers coordonat cu Spania şi Irlanda. Ministrul norvegian de externe, Espen Barth Eide, a descris recunoaşterea de către ţara sa a statului pal

Vremea

București
acum

22°
mar.

13°/22°
mie.

12°/24°
joi

15°/26°
vin.

17°/30°
Iasi
acum

23°
mar.

12°/23°
mie.

14°/21°
joi

13°/23°
vin.

14°/28°
Constanta
acum

19°
mar.

13°/19°
mie.

13°/20°
joi

15°/21°
vin.

17°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
mar.

12°/20°
mie.

13°/19°
joi

14°/20°
vin.

12°/24°
Timisoara
acum

24°
mar.

11°/24°
mie.

12°/24°
joi

12°/25°
vin.

15°/26°