Mesajul a fost trimis. Multumesc!

SUCEAVA Buget de austeritate în 2012, la fel ca cel din 2011

Publicat in Adevarul, joi 8 decembrie 2011 ·

Suceava va avea mai puţine fonduri pentru cheltuieli materiale şi de funcţionare, dar mai multe fonduri pentru lucrări de investiţii.

Primăria va avea şi în anul 2012 acelaşi număr de posturi, respectiv 748 din care 600 în aparatul de specialitate şi unităţile fără personalitate juridică din subordinea Primăriei, 107 posturi pentru Poliţia Locală, 33 la Evidenţa Populaţiei şi 8 la fonduri europene. 70 de posturi sunt vacante, cele mai multe fiind de la Poliţia Locală unde numărul de locuri vacante este 45.

Primarul Sucevei, Ion Lungu a spus ieri că în anul viitor vor fi continuate şi finalizate majoritatea proectelor de investiţie începute în anii trecuţi, respectiv şoseaua ocolitoare, chiar dacă proiectul nu este finanţat de Primărie, parcajel subterane, modernizarea reţelei de iluminat public, construcţia Centrului tradiţiilor populare şi Centrul Cultural Bucovina care va funcţiona în locul cinematografului Modern. În anul 2012 se vor continua lucrările pentru repararea de străzilor şi vor fi reabilitate cinci parcuri.

De asemenea, în anul viitor edilul şef susţine că se vor începe demersurile pentru demararea proiectului sălii polivalente cu 5.000 de locuri cinci, investiţie ce ar ajunge la aproximativ 17 milioane de euro. Cimitirul din Iţcani, consolidarea mai multor zone unde există riscul reactivării alunecărilor de teren, dar şi finanţarea unor lucrări la Curtea Domnească, sunt alte obiective ce şi le-au propus şefii administraţiei locale sucevene. Potrivit edilului şef, bugetul local ar urma să fie aproape la fel ca cel din anul 2011, în jur de 250 milioane de lei.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Somații - 19 iunie 2024

Buna ziua Brasov acum 3 ore
Somaţie. Potrivit încheierii de şedinţă din data de 12.06.2024 emisă de Judecătoria Zărneşti, jud. Braşov, în dosarul nr. 4565/338/2023, se înştiinţează orice persoană interesată că reclamantul Păpăruz Adrian a formulat acţiune civilă având ca obiec

David Popovici s-a calificat în finala probei de 100 m liber la Campionatele Europene de nataţie

Mediafax acum 9 ore
Popovici s-a calificat în finală cu cel mai bun timp: 47.82. Patrick Dinu nu s-a calificat în finală, el ocupând locul 8, ultimul, în prima serie a semifinalelor. Finala este programată miercuri, de la ora 19:52. ULTIMELE ȘTIRI BEC publică rezultate

Restricții de circulație din cauza caniculei. Ce trebuie să știe transportatorii

Press Alert acum 11 ore
Foto: Arhivă CNAIR instituie, miercuri, în intervalul orar 10:00 – 20:00, restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone pe sectoarele de drum național, drumuri expres și autostrăzi din 16 județe

Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului

News.ro acum 13 ore
Justin Timberlake a fost arestat pentru conducere sub influenţa alcoolului. Potrivit agenţiei de presă americane Associated Press (AP), artistul în vârstă de 43 de ani a fost oprit în seara zilei de luni, în Sag Harbor (Long Island), New York. Cântă

Două femei însărcinate din Maramureș, intubate după ce s-au intoxicat cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor

Ziare.com acum 7 ore
Caz șocant într-o localitate maramureșeană. Şase persoane s-au intoxicat, marţi seară, 18 iunie, cu o substanţă pentru deparazitarea animalelor. Două surori, de 17 și 23 de ani, ambele însărcinate, sunt inconştiente şi intubate. "Echipajul CBRN din

Alegeri 2024 BEC a anunțat rezultatele finale ale alegerilor europarlamentare

Ziua Constanta acum 9 ore
În urma centralizării celor 19.870 de secții de votare organizate în țară și în străinătate, situația se prezintă astfel: Numărul total al alegătorilor înscrişi în listele electorale, care s-au prezentat la urne este de 9.444.894. Gradul de particip

Euro 2024: Portugalia - Cehia, scor 2-1. Recorduri pentru Cristiano Ronaldo şi Pepe

News.ro acum 6 ore
Echipa naţională a Portugaliei a învins marţi seara, la Leipzig, scor 2-1, echipa naţională a Cehiei, într-un meci din grupa F a turneului final Euro 2024. Încă din startul meciului, portughezii au bifat două borne istorice: Cristiano Ronaldo a deve

Viktor Orban: Ungaria este pregătită să sprijine candidatura premierului Rutte la funcţia de secretar general al NATO

News.ro acum 12 ore
Premierul Viktor Orban a confirmat, marţi, într-o postare pe X, că şi-a ridicat obiecţiile pe care le avea faţă de candidatura omologului olandez Mark Rutte la şefia NATO, iar Slovacia, prin preşedintele său, a făcut un anunţ asemănător, astfel că î

Cel puţin patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, într-un cutremur de magnitudinea aproape 5

News.ro acum 11 ore
Un cutremur de magnitudinea aproape 5 s-a soldat marţi cu patru morţi şi 120 de răniţi în nord-estul Iranului, potrivit presei oficiale, relatează AFP. Seismul a zguduit, loc la ora locală 13.24 (12.54, ora României), oraşul Kashmar (nord-est), unde

Kievul acuză armata rusă de decapitarea unui militar ucrainean

News.ro acum 10 ore
Procurorul general al Ucrainei Andrii Kostin acuză marţi forţele ruse de ”decapitarea” unui militar ucrainean în regiunea ucraineană Doneţ, în apropierea frontului de est, relatează AFP. ”Am primit informaţii potrivit cărora şefii unităţilor forţelo

Vremea

București
acum

22°
mie.

22°/35°
joi

23°/38°
vin.

20°/32°
sâm.

19°/34°
Iasi
acum

20°
mie.

20°/32°
joi

17°/29°
vin.

14°/27°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

17°
mie.

17°/26°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

15°
mie.

15°/30°
joi

18°/27°
vin.

16°/28°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

18°
mie.

18°/36°
joi

22°/33°
vin.

19°/34°
sâm.

22°/39°