Parca simt, peste riu, efluviile, cit de indignare, cit de mihnire, ale Claudiei, fata de elefantii comunisti (cu nume romanesti, unii dintre ei!) care au ramas incremeniti in proiectul stalinist al celei de-a 16-a republici unionale... Claudia Partole, cea care ne trimite, la Cronica veche, „Scrisori de peste riu", imi marturisea in urma cu citiva ani ca, inca din adolescenta, isi trimitea scrisori, ea - siesi. Mai tirziu, in anii maturitatii si ai convietuirii in comun, acest obicei (straniu, sa recunoastem) a provocat o drama conjugala ireparabila... Si mai tirziu, Claudia si-a trimis scrisori deschise, ceea ce literatura sau publicistica se cheama. Prozele ei (romane, povestiri, pentru adulti sau pentru copii), scrise la persoana I, sint tot un fel de confesiuni, de marturisiri irepresibile, epistola sau jurnalul dindu-i posibilitatea de a intra in priza directa cu cititorul, jucind roluri nu intotdeauna confortabile. A se vedea Jurnalul unei menajere, despre care am si scris in aceasta pagina. In cea mai recenta carte a sa, purtind un titlu de o banalitate cautata: Peisaj cu Dimineti si Clipe (Editura Lumina, Chisinau, 2011), autoarea „de peste riu" insereaza un, sa-i zicem, jurnal epistolar, intins pe distanta unui an (27 iulie 2010-27 iulie 2011) si adresat unei prietene, Lia, despre care nu poti a-ti da seama daca este o fiinta reala, trecuta dincolo, sau un alter-ego. Aceasta ambiguitate, bine orchestrata, te face sa duci cartea pina la capat (mai sarind niste pagini), spre a afla, ca intr-un roman politist, cine este... criminalul. Si, ca-n cartile cu final deschis, ramii intr-o dunga. Dar, chiar daca Lia ar fi existat, intr-o alta virsta ar fi chemat-o Claudia. In fapt, toata marturisirea este un blagian „hronic si cintec al virstelor", un compendiu de „elegii pentru fiinte mici", iar peste toate, un apel (patetic, pe alocuri) pentru convietuire pasnica, i