Procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică din Parchetul General au trimis în judecată patru persoane pentru furt icoane și obiecte de cult.
Dosarul hoților de icoane va fi soluționat de Judecătoria Ploieşti. Deocamdată, procurorii Parchetului General și polițiștii Direcţiei de Investigaţii Criminale din Poliţia Română, cu sprijinul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii(SRI), au demonstrat că Marian Pârloiu, zis „Copilul” și Petrică Eremia, zis „Piticul” sunt autorii a două astfel de furturi, iar Anca-Simona și Adrian Gabriel Negoi sunt acuzați de șase și, respectiv, șapte furturi de icoane.
Din lunile aprilie și până în august, cei patru au spart mănăstiri, biserici și firme din mai multe zone ale țării, spun anchetatorii. Intrau spărgând geamurile, forțau feresterele sau anihilau sistemele de alarmă.
În luna august, poliţiștii Postului de Poliţie Ion Corvin l-au surprins în flagrant pe Marian Pârloiu, care purta mănuşi, în timp ce încerca să fure dintr-o mănăstire din judeţul Constanţa. În apropierea lăcaşului de cult au mai fost găsite abandonate un târnăcop şi un cleşte tip „gură de lup”. Pârloiu era însoțit de Petrică Eremia. Dar, în momentul în care au fost surprinși de polițiști, acesta din urmă a fost ajutat să fugă de Anca-Simona Comboianu care venise cu o căruţă.