Mesajul a fost trimis. Multumesc!

A „reuşit" să se nenorocească pe viaţă Fost militar, băgat în arest pentru un accident rutier mortal

Publicat in Ziua Constanta, vineri 9 decembrie 2011 ·

Nu este de trecut cu vederea faptul că victima, un crescător de animale din Valea Dacilor, a fost parţial scalpată de câini. În paralel, în faţa procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia, autorul accidentului a recunoscut faptele şi a relatat dinamica producerii evenimentului rutier

Ayhan Menasan, de 27 de ani, din municipiul Medgidia, riscă să facă ani grei de puşcărie. Tânărul este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Medgidia în dosarul accidentului rutier din seara zilei de 7 decembrie, pe drumul judeţean 381, la intrarea în localitatea Valea Dacilor, în urma căruia o bărbat şi-a pierdut viaţa. Ulterior accidentului, presupusul autor a părăsit locul faptei fără a avea permisiunea oamenilor legii, după care a mers să-şi repare automobilul. Din nefericire pentru el, chiar mecanicul la care a apelat i-ar fi sprijinit pe lucrătorii Serviciului Rutier Constanţa să-l găsească pe şofer.

Ieri, prin intermediul unui comunicat de presă, reprezentanţii Serviciului Rutier Constanţa au informat că „în data de 07.12.2011, poliţiştii constănţeni au fost sesizaţi despre existenţa cadavrului unui bărbat, la aproximativ trei metri în afara părţii carosabile, pe DJ381, la intrarea în localitatea Valea Dacilor dinspre Medgidia". Deplasaţi la faţa locului, poliţiştii au identificat cadavrul în persoana unui crescător de animale, de 45 de ani, din aceeaşi localitate. În urma investigaţiilor efectuate, în cursul aceleiaşi zile, poliţiştii rutieri l-au identificat şi depistat pe şoferul autoturismului implicat în eveniment. „Este vorba de un tânăr, de 27 de ani, din Medgidia, care în noaptea de 06/07.12.2011 a condus un autoturism dinspre Medgidia către Valea Dacilor şi ajungând la Km 31+600, a surprins şi accidentat mortal, pe bărbatul de 45 de ani, care se deplasa pe marginea carosabilului, ulterior şoferul părăsind locul ac

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Indignare în Grecia după un incendiu pe insula Hydra provocat de focuri de artificii de pe un iaht

News.ro acum 37 minute
Un incendiu de pădure pe insula turistică grecească Hydra, în apropiere de Atena, a fost declanşat vineri seară de focuri de artificii trase de pe un iaht, au reclamat sâmbătă pompierii sezonieri, potrivit presei internaţionale. "Focul, provocat de

UPDATE - Accident rutier în care sunt implicate opt persoane, în judeţul Hunedoara. Autorităţile au activat planul roşu de intervenţie / 2 elicoptere SMURD intervin / Cinci persoane au fost transportate la spital, una fiind inconştientă

News.ro acum 3 ore
Un accident rutier în care sunt implicate opt persoane s-a produs sâmbătă după amiază, în judeţul Hunedoara. Având în vedere numărul mare al celor implicaţi, autorităţile au activat planul roşu de intervenţie care presupune suplimentarea resurselor

Premierul britanic îl critică pe Nigel Farage, care a spus că Occidentul a provocat invazia Ucrainei: "Joacă în favoarea lui Putin"

Ziare.com acum o ora
Premierul britanic, Rishi Sunak, a atacat afirmațiile făcute de Nigel Farage cu privire la faptul că Occidentul ar fi de vină pentru războiul pornit de Rusia pe teritoriul Ucrainei. Farage candidează pentru un loc la alegerile parlamentare britanice

CORESPONDENȚĂ DIN GERMANIA „Nu sunt împlinit!” » Declarația neașteptată pe care a făcut-o Radu Drăgușin înaintea meciului cu Belgia

Gazeta Sporturilor acum 6 ore
Fundaşul Radu Drăguşin (22 de ani) a transmis un mesaj din inimă înaintea meciului din această seară contra Belgiei. „Dragonul” lui Tottenham a făcut un meci excelent cu și speră ca situația să se repete în cel de-al doilea duel al grupei de Euro 20

ANM Un nou val de praf saharian deasupra României

Ziua Constanta acum 6 ore
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) avertizează că în perioada 22 iunie, ora 12 – 24 iunie, ora 12, circulația aerului, predominant sud-vestică, va favoriza avansul dinspre nordul Africii a unei mase de aer încărcată cu particule de praf d

Jurnalist, fost redactor la Capital, a fost dat dispărut!

Ziua Constanta acum 4 ore
Poliţia Capitalei anunță că a fost sesizată vineri cu privire la dispariția unui bărbat care, în cursul aceleași zile, în jurul orei 10:30, a plecat de la adresa de domiciliu din Sectorul 4 și nu a mai revenit până în prezent. Sâmbătă, 22 iunie 2024

Ilona Brezoianu și Andrei Alexandru s-au căsătorit! Primele imagini de la eveniment. VIDEO

Cancan acum 3 ore
Ilona Brezoianu a spus marele „DA” în fața ofițerului de stare civilă! Coprezentatoarea emisiunii Neatza de Weekend și partenerul de viață formează un cuplu de aproximativ doi ani, iar astăzi au făcut marele pas. Chiar dacă actrița a fost foarte dis

Un șofer băut și drogat i-a pus pe jar pe polițiștii din Capitală. Tânărul s-a aruncat în râul Dâmbovița FOTO

Adevarul acum 2 ore
Șoferul în vârstă de 37 de ani nu a oprit mașina la semnalul polițiștilor, după ce a trecut pe roșu la semafor.

Mai multe pene de curent înregistrate în Ucraina după ultimul bombardament rusesc

Ziua Constanta acum o ora
Rusia a atacat în noaptea de vineri spre sâmbătă cu rachete şi drone instalaţii energetice şi echipamente militare furnizate de statele occidentale Ucrainei, ca represalii în urma atacurilor ucrainene asupra rafinăriilor ruseşti, a transmis Minister

Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, condamnaţi la închisoare în Elveţia pentru exploatarea angajaţilor casnici

News.ro acum 3 ore
Patru membri ai celei mai bogate familii din Marea Britanie, Hinduja, au primit pedepse cu închisoarea în Elveţia, pentru exploatarea personalului adus din India pentru a lucra la vila lor din Geneva, transmite BBC. Prakash şi Kamal Hinduja, precum

Vremea

București
acum

34°
sâm.

20°/34°
dum.

19°/36°
lun.

21°/36°
mar.

22°/33°
Iasi
acum

32°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/28°
mar.

17°/27°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
mar.

22°/25°
Cluj-Napoca
acum

33°
sâm.

20°/33°
dum.

18°/27°
lun.

18°/25°
mar.

16°/28°
Timisoara
acum

36°
sâm.

20°/37°
dum.

19°/31°
lun.

18°/31°
mar.

18°/32°