În ultimele douăzeci şi patru de ore, poliţiştii de frontieră din vestul ţării au depistat şi reţinut şaptesprezece persoane, de diferite naţionalităţi, în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera de stat pentru a ieşi ilegal din România, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.
În toate situaţiile au fost întocmite actele premergătoare începerii urmăririi penale sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat.
Şi poliţiştii de frontieră bihoreni au depistat şi reţinut patru persoane de sex masculin care au încercat să treacă ilegal frontiera romano-ungară pentru a ajunge în Spaţiul Schengen.
F. A. În ultimele douăzeci şi patru de ore, poliţiştii de frontieră din vestul ţării au depistat şi reţinut şaptesprezece persoane, de diferite naţionalităţi, în timp ce încercau să treacă fraudulos frontiera de stat pentru a ieşi ilegal din România, conform unui comunicat de presă remis redacţiei.

F. A.