Imaginaţi-vă că vine sfârşitul lumii şi pe dumneavoastră vă doare măseaua. E, evident, nasol. Nu puteţi participa la această ocazie uriaşă pe care v-a oferit-o universul. Aveţi o problemă. Cam stupidă, dar e a dumneavoastră. N-aveţi cum scăpa de ea. Vă macină. Dar puteţi fi fericit, vine sfârşitul lumii şi scăpaţi de ea în mod natural alături de cei şapte miliarde de indivizi conlocuitori ai frumoasei noastre planete. Dar, dacă v-aţi duce la stomatolog? Oare el ar fi interesat să vă mai trateze? Că şi pe el îl apucă sfârşitul lumii cu sfredelul în gura dumneavoastră. Deci raţional ar fi ca dumneavoastră să vă abţineţi de la suferinţa dentară şi domnul doctor de la operaţie, căci la sfârşit pentru nimeni nu mai contează nimic, decât realitatea sfârştului.
Cam aşa m-am simţit şi eu azi dimineaţă când structura birocratico-telefonică a Primăriei Municipiului Bucureşti ne-a comunicat – sibilinic – că cererea noastră de a face o demonstraţie paşnică şi totalmente civică împotriva comasării algerilor a foste respinsă. Ce mai contează democraţia dacă Uniunea Europeană se duce? Există viaţă după moarte? Vă rugăm verificaţi personal.
Pentru mine ca şi cetăţean ideea comasării alegerilor reprezintă un final al democraţiei. Comasarea în sine nu ar reprezenta o problemă dacă ea ar fi făcută regulat şi ca o normalitate. Deşi e anormală oriunde şi oricând. Dar pot exista (pe Marte, posibil) formule electorale în care se aleg toţi la grămadă – primar, consilier local, consiler judeţean, preşedinte de consiliu judeţean, deputat şi senator – deşi nu ştiu un asemenea model de alegeri pe Terra.
Şi din dorinţa de a nu experimenta posibilitatea vieţii într-o atmosferă de metan câţiva cetăţeni ai României s-au gândit la un mic protest într-un spaţiu bine oxigenat cum este Piaţa Universităţii. Ei bine PMB, prin structurile sale, le-a respins dreptul oarecum natural d