Nu mai este un secret pentru nimeni faptul că Răzvan Ciobanu a fost la un pas să intre în faliment acum aproape 2 ani. După o perioadă extrem de dificilă, în care a trecut şi printr-o dependenţă de droguri, creatorul de modă şi-a lansat prima colecţie .
Răzvan recunoaşte însă că i-a fost foarte greu să revină în modă după trei ani de absenţă, dar precizează că nu drogurile au fost cele care l-au falimentat, ci anumite persoane care i-au vrut şi îi vor în continuare răul.
"Sute de oameni m-au ţinut să nu lansez noul show. Lansarea a avut loc luni, iar noi vineri nu ştiam dacă avea bani să ducem totul la bun sfârşit. În fiecare zi apăreau cheltuieli neprevăzute, lucruri noi de care trebuia să ne ocupăm", a declarat Răzvan Ciobanu pentru zeus tv.
Veronica A.Cara şi-a dorit foarte mult să vadă această colecţie lansată pe piaţă, ea fiind omul din spatele strălucirii de pe podium.
"Lui Răzvan Ciobanu i-a fost foarte greu. E trist că un om de valoarea lui, la pregătirea lui şi calităţile lui a trecut o asemenea perioadă. Numai că nu este nicio ruşine să fii sărac, să ai probleme financiare. Din punct de vedere afectiv şi emoţional a fost atât de jos încât eu m-am temut sincer pentru persoana lui, dar această colecţie a fost realmente o victorie”, a declarat Veronica A. Cara, consultantul de imagine al lui Răzvan Ciobanu.