Mesajul a fost trimis. Multumesc!

LECTURI ÎN VREMURI DE AUSTERITATE. Dos Passos, Capote, Styron, Chomsky

Publicat in Observator Cultural, vineri 9 decembrie 2011 ·

O binevenită – și, cred, necesară pentru iubitorii de literatură – reeditare, în condiții grafice excelente (hîrtie ca lumea,text aerisit, hard-cover), se dovedesc cele trei volume ce alcătuiesc capodopera lui John Dos Passos cunoscută sub numele Trilogia SUA. Cele trei masive volume, Paralela 42, 1919și Marile afaceri – apărute inițial între 1930 și 1936 –, însumînd aproape 2.000 de pagini, reapar la Editura Nemira, 2011, în (mai vechea, presupun) traducerea lui Radu Lupan. Care semnează și o excelentă prefață (avizată introducere în universul plin de convulsii al prozei, nu doar al vieții americane din secolul al XX-lea), plus un util tabel cronologic ce ușurează situarea autorului în contextul epocii sale.

Cînd să fac anumite precizări despre această reeditare (totuși, fără să am la îndemînă mai vechea apariție în limba română pentru o confruntare directă în absența unei note asupra ediției), aflu cu stupoare că distinsul traducător și eseist, anglist de marcă al deceniilor trecute, Radu Lupan a răposat chiar în aceste zile. La 30 noiembrie. Îi aduc cuvenitul și discretul meu omagiu, ca și reala mea prețuire pentru efortul său de a transpune în românește capodopere ale literaturii anglo-americane. Oamenii mai și mor, cărțile rămîn. Ca și acest roman polifonic, frescă-radiografie alcătuită din secvențe de proză modulară extrem de atent întrețesute, prin care Dos Passos ne racordează la o Americă deja devenită istorie. Încercările de a amesteca realitatea cu ficțiunea dinManhattan Transfer capătă acum o amploare și o dexteritate bine strunite. Materia epică a bine dozată și organizată, inserturile non-fiction se topesc în magma narativă. De aici și importanța acestui roman pentru aventura epicii americane.

Dos Passos stă la baza a ceea ce Tom Wolfe va dezvolta în al său New Journalism, ca și Truman Capote, care dă lovitura vieții sale c

Articolul in Observator Cultural >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Explozie urmată de incendiu la Dedeman Botoşani - 15 persoane, rănite / MS: Patru pacienţi în stare gravă, 2 fiind intubaţi/ Nu s-au găsit persoane în centrul comercial/ Magazinul, autorizat ISU / Reacţia companiei - FOTO / VIDEO

News.ro acum 25 minute
O explozie urmată de incendiu s-a produs, vineri, la magazinul Dedeman Botoşani, fiind activat Planul Roşu de intervenţie. 15 persoane au fost rănite, două fiind în stare gravă, intubate. Una dintre victime s-a prezentat singură la Unitatea de Primi

CNSAS, verdict pentru un candidat la alegerile europarlamentare. A fost declarat colaborator cu fosta Securitate

Adevarul acum o ora
Colegiul Consiliului Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) a investigat cazul unui candidat la alegerile europarlamentare, care a fost identificat ca fiind colaborator al fostei Securități.

Motivul pentru care Joe Biden i-a cerut scuze lui Volodimir Zelenski. „Am avut probleme”. Miza întâlnirii celor doi președinți

Ziare.com acum o ora
Preşedintele SUA, Joe Biden, şi-a cerut scuze vineri, 7 iunie, de la omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Scuzele au fost pentru întârzierea de la începutul acestui an în adoptarea unui nou pachet de ajutor militar pentru Kiev, în valoare de 6

Comisia Europeană afirmă că Ucraina şi Moldova sunt pregătite să înceapă negocierile de aderare la UE

Mediafax acum 22 minute
Ucraina şi Republica Moldova îndeplinesc toate criteriile necesare pentru a începe în mod oficial negocierile de aderare la UE, a declarat vineri Comisia Europeană. Premierul Ucrainei, Denis Şmîhal, speră că discuţiile vor începe în cursul acestei l

Amendă pentru femeia care și-a spălat covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din Arad

Ziare.com acum 2 ore
O femeie din municipiul Arad a fost prinsă vineri, 7 iunie, de poliţiştii locali, când îşi spăla covoarele în cea mai nouă fântână arteziană din oraş, aflată în Piaţa Catedralei, reabilitată cu 29 de milioane de lei şi deschisă recent pentru public.

Andra Ciorici-Chelmus, cofondator UiPath, cumpără 20% din acţiunile Adinish Trading SRL, lanţ de magazine pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Napoca şi Timişoara

Mediafax acum 2 ore
Adinish este primul concept store de inspiraţie scandinavă din România dedicat întregii familii. Fondat în urmă cu şase ani, Adinish a devenit primul lanţ premium de magazine de tip one-stop-shop pentru puericultură, cu locaţii în Bucureşti, Cluj-Na

Incendiu la liceu: Sute de elevi din Tulcea s-au evacuat singuri. Flăcările au izbucnit la etajul al treilea

Ziare.com acum 4 ore
ISU Tulcea a anunțat că un incendiu a izbucnit, vineri, 7 iunie, la Liceul Economic din municipiul Tulcea, iar 400 de elevi s-au evacuat. Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Tulcea au anunţat că pompierii au fost anunţaţi prin

(P) George Tuţă: Sunt singurul care poate scăpa Sectorul 1 de coşmarul administraţiei Armand

News.ro acum 3 ore
Pentru fiecare om care e indignat de ultimii 4 ani de indiferenţă şi degradare. Pentru fiecare copil care merită şcoli sigure, parcuri sigure, străzi sigure. Pentru fiecare antreprenor care a aşteptat mult peste termene un răspuns oarecare de la adm

Procuror din Iași, trimis în judecată pentru viol: A amenințat și constrâns timp de doi ani o minoră să întrețină raporturi sexuale

HotNews acum 4 ore
Un procuror de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Răducăneni a fost trimis în judecată de Parchetul General pentru viol, fiind acuzat că a constrâns o minoră prin violență fizică, constând în ținerea, imobilizarea și dezbrăcarea forțată, precum și

Horoscop 8 iunie 2024. ZODIA care are parte de provocări în cuplu

Cancan acum o ora
Horoscopul zilei de sâmbătă, 8 iunie 2024. Iată care sunt previziunile astrale pentru fiecare zodie în parte, dar și pentru ascendent. Ai planuri mari legate de familie și de casă, dar ai și multe de spus despre proiectele celor apropiați. Poate ar

Vremea

București
acum

31°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/34°
dum.

19°/33°
lun.

22°/36°
Iasi
acum

28°
vin.

17°/29°
sâm.

16°/28°
dum.

17°/30°
lun.

18°/32°
Constanta
acum

28°
vin.

19°/28°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

26°
vin.

16°/26°
sâm.

16°/25°
dum.

15°/26°
lun.

17°/28°
Timisoara
acum

31°
vin.

16°/31°
sâm.

18°/30°
dum.

19°/31°
lun.

19°/33°