Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Sarkozy nu i-a dat-o în mână lui Cameron

Publicat in Ziua Veche, vineri 9 decembrie 2011 ·

Nicolas Sarkozy a refuzat să dea mâna cu premierul Marii Britanii, David Cameron, la finalul primei runde a reuniunii pe tema situaţiei din zona euro, după ce Londra a refuzat să accepte revizuirea tratatelor europene.

La capătul discuţiilor din cursul nopţii de joi spre vineri, David Cameron s-a apropiat de Nicolas Sarkozy cu mâna întinsă, pregătit să dea mâna cu liderul francez şi să îi demonstreze că nu are niciun resentiment, scrie Daily Mail.

Dar, nu doar că Nicolas Sarkozy a pretins că nu îl observă pe premierul britanic, ci acesta şi-a schimbat direcţia şi s-a îndreptat brusc spre altcineva, în dreapta sa. În această situaţie, David Cameron a putut doar să îl bată cu afecţiune pe umăr pe Nicolas Sarkozy, după care s-a îndepărtat. Situaţia delicată a fost surprinsă de camerele de luat vederi . Scena a avut loc la capătul celor zece ore de discuţii în cadrul summitului european pe tema crizei datoriilor, după ce Marea Britanie refuzase modificarea Tratatului european.

Nicolas Sarkozy a refuzat să dea mâna cu premierul Marii Britanii, David Cameron, la finalul primei runde a reuniunii pe tema situaţiei din zona euro, după ce Londra a refuzat să accepte revizuirea tratatelor europene.

La capătul discuţiilor din cursul nopţii de joi spre vineri, David Cameron s-a apropiat de Nicolas Sarkozy cu mâna întinsă, pregătit să dea mâna cu liderul francez şi să îi demonstreze că nu are niciun resentiment, scrie Daily Mail.

Dar, nu doar că Nicolas Sarkozy a pretins că nu îl observă pe premierul britanic, ci acesta şi-a schimbat direcţia şi s-a îndreptat brusc spre altcineva, în dreapta sa. În această situaţie, David Cameron a putut doar să îl bată cu afecţiune pe umăr pe Nicolas Sarkozy, după care s-a îndepărtat. Situaţia delicată a fost surprinsă de camerele de luat vederi . Scena a avut loc la capătul celor zece ore de discuţii în cadrul s

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Iohannis, mesaj după startul foarte bun al naţionalei la Euro 2024: Emoţionată victorie. Felicitări tricolorilor!

News.ro acum 41 minute
Preşedintele Klaus Iohannis a felicitat echipa naţională pentru victoria cu scorul de 3-0 obţiinută în meciul de debut de la Campionatul European din 2024, cu Ucraina. Într-un mesaj postat pe Facebook, Iohannis a notat că a fost o victorie emoţionan

Șeful Poliției Cluj, şeful Serviciului Rutier din instituţie şi doi poliţişti rutieri, reţinuţi de DNA

Ziare.com acum 30 minute
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj, chestorul Mihai Rus, a fost reţinut luni, 17 iunie, de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie Cluj, pentru complicitate la abuz în serviciu şi fals în declaraţii, în dosarul în care luni au avut l

Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti, reţinuţi pentru 24 de ore

Mediafax acum o ora
Şeful Inspectoratului de Poliţie Judeţean Cluj şi alţi trei poliţişti au fost reţinuţi pentru 24 de ore. Ei au calitatea de suspecţi într-un dosar penal.

România, debut cu victorie la Euro-2024: Stanciu – Ce am trăit astăzi nu se mai poate repeta! E de neegalat!

News.ro acum o ora
Căpitanul echipei naţionale a României, Nicolae Stanciu a deschis scorul în meciul cu Ucraina şi spune că nu este important cine marchează, atât vreme cât echipa câştigă. „Cred că după naşterea fetiţelor mele e cea mai fericită zi, atât din viaţa me

Oficial! Chestorul Mihai Rus, șeful IPJ Cluj, reținut de DNA

Ziua Constanta acum o ora
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Cluj au dispus efectuarea urmăririi penale și reținerea pentru 24 de ore, începând de astăzi, 17 iunie 2024, a lui RUS MIHAI, chestor de poliție și șef al Inspectoratului

Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale: Analiza trebuie să aibă loc în interiorul coaliţiei

News.ro acum 5 ore
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă spune că miercuri coaliţia stabileşte data alegerilor prezidenţiale, el arătând că urmează să aibă loc o analiză trebuie în interiorul coaliţiei. Preşedintele PNL a fost întrebat la Senat despre data alegerilor prezid

Explozie la o bază militară dintr-o țară NATO, unde sunt instruiți ucraineni. Nouă soldați au fost răniți

Ziare.com acum 2 ore
Nouă soldaţi au fost răniţi într-o explozie care s-a produs luni, 17 iunie, într-o bază militară cehă folosită pentru antrenarea trupelor ucrainene, au anunţat armata şi surse medicale, potrivit The Guardian. Doi soldaţi care au răni de gravitate me

În ce lume trăim? Copii torturați la o fundație din Botoșani. Erau bătuți și puși să stea în genunchi până la opt ore

Botosani News acum o ora
Mai mulți copii au fost torturați la o fundație din județul Botoșani. Anchetatorii au scos la iveală detalii de-a dreptul năucitoare. Minorii erau obligați să ia parte la acțiuni religioase, erau puși să muncească forțat și chiar puși să stea de la

Război în Gaza, ziua 254. Benjamin Netanyahu desființează cabinetul de război israelian

Press Alert acum 6 ore
Premierul israelian Benjamin Netanyahu a desființat cabinetul de război al țării, a declarat un oficial israelian pentru CNN. Decizia lui Netanyahu vine după ce liderul opoziției, Benny Gantz, și-a anunțat săptămâna trecută retragerea din acest orga

Posibile trucări la licitaţiile pentru servicii de citire a contoarelor de energie electrică

Mediafax acum 6 ore
Autoritatea de concurenţă are indicii că firmele Andrem Strategy S.R.L. şi Electro Strategy S.R.L şi-ar fi coordonat politicile comerciale astfel încât să îşi împartă lucrările în cadrul procedurilor de achiziţie publică organizate de entităţi contr

Vremea

București
acum

33°
lun.

20°/33°
mar.

21°/33°
mie.

21°/36°
joi

23°/39°
Iasi
acum

28°
lun.

17°/28°
mar.

17°/29°
mie.

19°/32°
joi

20°/30°
Constanta
acum

29°
lun.

20°/29°
mar.

21°/25°
mie.

20°/25°
joi

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

27°
lun.

15°/27°
mar.

16°/27°
mie.

17°/30°
joi

21°/29°
Timisoara
acum

30°
lun.

17°/30°
mar.

18°/33°
mie.

20°/36°
joi

21°/36°