Mesajul a fost trimis. Multumesc!

MAE salută semnarea Tratatului de Aderare a Croaţiei la Uniunea Europeană

Publicat in Ziua Constanta, vineri 9 decembrie 2011 ·

Ministerul Afacerilor Externe salută semnarea Tratatului de Aderare a Croaţiei la Uniunea Europeană, în cadrul ceremoniei solemne desfăşurate astăzi la Bruxelles, în marja Consiliului European de iarnă. Evenimentul marchează un moment semnificativ atât pentru Croaţia, cât şi pentru Uniunea Europeană, care confirmă că, în pofida dificultăţilor economice cu care se confruntă Uniunea, procesul extinderii îşi păstrează credibilitatea şi forţa transformatoare. Ministerul Afacerilor Externe felicită autorităţile croate pentru semnarea Tratatului de Aderare la UE. Perspectiva aderării Croaţiei la Uniunea Europeană la 1 iulie 2013 transmite un semnal neechivoc cu privire la angajamentul UE în direcţia integrării statelor din Balcanii de Vest, pe măsura parcurgerii paşilor necesari în apropierea de standardele şi valorile europene. MAE reiterează sprijinul pentru politica „uşilor deschise" în favoarea statelor care au voinţa politică şi capacitatea de a îndeplini criteriile presupuse de extinderea Uniunii Europene. În acest sens, încurajează continuarea procesului de reformă în ţările candidate şi aspirante, ca modalitate de accelerare a apropierii de UE şi de avansare a parcursului european. Informaţii suplimentare Croaţia şi-a depus candidatura oficială pentru aderarea la Uniunea Europeană la 23 februarie 2003, Consiliul European confirmând statutul de candidat al Croaţiei în iunie 2004. Negocierile de aderare s-au încheiat cu prilejul Conferinţei interguvernamentale de la Bruxelles, din 30 iunie 2011. După ratificarea Tratatului de Aderare de către toate ţările semnatare şi intrarea sa în vigoare, Croaţia urmează să devină cel de al 28-lea stat membru al Uniunii Europene, contribuind astfel la consolidarea spaţiului de democraţie şi securitate pe continentul european. Ministerul Afacerilor Externe salută semnarea Tratatului de Aderare a Croaţiei la Uniunea Europeană, în ca

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

18 fugari au fost aduşi în ţară în ultima săptămână

Mediafax acum o ora
În perioada 26 – 31 mai 2024, Poliţia Română a adus în ţară 18 persoane, cu vârste cuprinse între 25 şi 59 de ani. Acestea au fost aduse din Irlanda, Italia, Germania, Marea Britanie, Franţa, Spania, Ţările de Jos, Belgia şi Chile. Mandatele pe nume

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum 3 ore
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 2 ore
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Vești bune pentru șoferii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat. Cum pot obține duplicatul online

Ziare.com acum 32 minute
Cetăţenii care şi-au pierdut permisul de conducere sau cărora li s-a deteriorat documentul pot solicita, începând din luna iunie, un duplicat direct prin intermediul serviciului online. ”Începând cu luna iunie, cetăţenii care şi-au pierdut permisul

Borussia Dortmund - Real Madrid, duel pentru glorie - Cine transmite la tv finala Champions League

HotNews acum o ora
Finala Champions League, sezonul 2023/24, le aduce față în față pe surprinzătoarea Borussia Dortmund și pe Real Madrid. Partida de pe legendarul stadion Wembley din Londra va avea loc sâmbătă, de la ora 22:00. Trofeul UEFA Champions LeagueFoto: AA/A

Ciolacu, îndemn pentru copii: Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!

News.ro acum o ora
Liderul PSD Marcel Ciolacu îi îndeamnă pe copii, de ziua lor, să profite de copilărie, să se joace, să înveţe să experimenteze şi să îşi iubească părinţii şi bunicii. ”La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru”, a scris Cio

Ucraina acuză Rusia că a lansat peste o sută de rachete şi drone

News.ro acum 54 minute
Rusia a tras peste o sută de rachete şi drone asupra infrastructurii energetice din Ucraina în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, au declarat sâmbătă oficiali ucraineni. Potrivit forţelor aeriene ucrainene, "inamicul a lansat 53 de rachete de dif

Măsurile PSD de susținere a agriculturii fac din România lider european

Adevarul acum 18 minute
Politicile Guvernului condus de Marcel Ciolacu de a investi masiv în susținerea economiei românești continuă să producă efecte în sectorul agricol. Cu două luni înainte de finalul anului comercial 2023/2024, România domină piața europeană a exportur

IMAGINI dramatice cu trei tineri luați de ape, într-un râu din Italia. Mașina acestora are număr de România

Gandul acum o ora
Trei tineri, două fete și un băiat, au fost luați de torent, vineri, într-un râu din Italia. O filmare îi surprinde pe aceștia, îmbrățișați, în încercarea disperată de a rezista curentului puternic de apă. Din păcate, tinerii au fost luați de viitur

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum 2 ore
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

Vremea

București
acum

29°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

28°
sâm.

15°/30°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

26°
sâm.

14°/26°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

26°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°