Izgonirea din Rai
Ca s-a intors sa isi ia vioara... asta isi aminteste mai ales. In dimineata aceea cu fuioare de ceata ce ieseau din pamant, cand era cu parintii pe peronul garii din Cernauti, cu numai doua valize alaturi, asteptand ultimul tren cu care sa plece din casa lor pentru totdeauna. Atunci s-a gandit ea sa se intoarca dupa vioara... Isi aminteste ca azi: cum a alergat inapoi, cum mama striga dupa dansa sa se intoarca ca pierde trenul, cum a strabatut in fuga sala uriasa, imperiala, a garii din marele oras bucovinean, iar apoi a luat-o pe strazi gafaind, inspaimantata ca nu se va intoarce la timp... Casa. Da. O vede si acum. Holul, trei dormitoare mari, cele doua ale copiilor, avand mobila complet alba... Salonul... Un birou larg, cu biblioteca pana in tavan. Pianul, mobilele, vesela, bibelourile de la Viena, tablourile - toate la locul lor, impecabile. Totul sters de praf, dusumelele proaspat spalate, lemnul mobilelor lustruit, cuverturi netezite pe paturi. Si, pretutindeni, un usor miros de lavanda... De parca intreaga casa ar fi fost abia pregatita sa primeasca oaspeti. Parintii ei nu puteau lasa lucrurile altfel. Chiar daca peste doar cateva zile soldatii rusi aveau sa prade si sa distruga totul. Dar nu puteau altfel. Ei numai asta stiau, "din educatie": cand iesi din casa si pornesti intr-o calatorie, oricare ar fi ea, in casa trebuie sa ramana frumos.
Minodora si-a luat vioara de pe scrinul aflat in odaia ei. Tine minte ca alaturi era si o lampa cu abajur de cristal, "in mai multe ape", care-i era foarte draga. A avut un impuls sa o ia si pe ea, impreuna cu vioara, dar a renuntat. In pragul casei s-a intors o clipa si s-a uitat inapoi. I s-a parut ca este foarte frumoasa, la fel ca si copilaria ei petrecuta acolo, pe strada Cuciuru Mare din Cernauti. Era 25 martie 1944, de Buna Vestire, si Minodora Stoian (Botzik, dupa numele de
