Ca spaţiu public, biblioteca e o parte a educaţiei publice, un bastion al libertăţii şi democraţiei.  Politicile de modernizare ale bibliotecii publice bucureştene abandonează misiunea tradiţională a bibliotecii când modernizează şi închide filiale ca Gh. Lazăr pentru a aloca spaţiul altor activităţi (socializare, complexe de amuzament) în atragerea de mai mulţi clienţi.

Frederick Hicks se întreba în 1916 în „The public library as affected by municipal retrenchment”, Bulletin of the American Library Association, Vol. 10, No. 4: “Nu e biblioteca o parte integrală a educaţiei publice, educaţia bastionul libertăţii, iar libertatea cuvantul de ordine al democraţiei?” (p.169). Textul lui ataca problema suportului municipal furnizat bibliotecilor publice, expus mai ales în condiţii de criză restrângerii arbitrare, şi sugera în final că securizarea unui sprijin public bine adaptat la nevoile în creştere ale bibliotecilor (care se suprapun, spune el, cu creşterea populatiei) implică o legislaţie naţională adecvată. Pentru Hicks, asociaţiile şi comitetele de bibliotecari ar trebui să lupte pentru asta. În orice caz, întreaga discuţie e direct dependentă de înţelegerea bibliotecii ca parte a educaţiei publice, pe care Hicks o vede ca o condiţie a libertăţii şi democraţiei. Situaţia bibliotecilor publice din Bucureşti e similară cu situaţia bibliotecilor din 1916 din SUA: este biblioteca publică o parte a educaţiei publice? Voi argumenta în acest text că lucrurile stau mai curând pe dos. Astfel, dacă din exterior biblioteca publică este supusă restrângerii bugetare şi reducerii de personal, din interior biblioteca pare să suporte o serie de decizii contradictorii şi defectuoase. Dacă deci în cazul lui Hicks problema bibliotecilor este financiară şi exterioară, în cazul nostru problema bibliotecilor pare mai curând internă şi managerială. Textul încearcă să facă puţin