Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cum s-a apucat un român de un business "de fiţe": "Vând vin fără alcool din cauza unui accident!"

Publicat in Cancan, duminică 11 decembrie 2011 ·

Întâmplare. Alexandru a ajuns om de afaceri în urma unui accident de mașinăTotul a început în urmă cu mai bine de opt ani: "Am fost la o petrecere în Olteniţa, unde am băut cam mult. Am dormit peste noapte, a doua zi am plecat spre Bucureşti, dar am adormit la volan şi am intrat pe contrasens. Din fericire am scăpat cu toţii bine, dar mi-am vândut casa pentru pagubele respective. De atunci nu am mai pus gura pe alcool". Aşa începe povestea lui Alexandru Barac, un om de afaceri care a pornit în urmă cu un an un business într-un domeniu nou: comerţul cu vin fără alcool.

"Practic vorbim de vin obţinut 100% din struguri, urmând procesul clasic de obţinere a vinului. După ce vinul a fermentat, trecând prin toate stadiile de maturare, se elimină alcoolul în vid, păstrându-se caracteristicile, aroma şi buchetul vinului de provenienţă", spune Alexandru, care declară că a intrat în această afacere tocmai pentru că simţea nevoia să poată să bea un vin şi să conducă liniştit. Vinul fără alcool este recomandat nu numai şoferilor: pot să-l încerce şi sportivii de performanţă, femeile gravide, persoanele la dietă sau care sunt în timpul serviciului şi chiar şi diabeticii.

"La noi încă este o fiţă, pentru că lumea nu s-a obişnuit cu el. Preţurile nu sunt cu mult peste cele ale vinurilor cu alcool. În ultimele şase luni am vândut cam 2.500 de sticle", spune Alexandru, căruia alcoolul i-a schimbat complet viaţa. "Eu chiar şi când m-am căsătorit, la biserică am adus vin fără alcool, de s-a mirat şi preotul", a mai adăugat afaceristul.

Întâmplare. Alexandru a ajuns om de afaceri în urma unui accident de mașinăTotul a început în urmă cu mai bine de opt ani: "Am fost la o petrecere în Olteniţa, unde am băut cam mult. Am dormit peste noapte, a doua zi am plecat spre Bucureşti, dar am adormit la volan şi am intrat pe contrasens. Din fericire am scăpat

Articolul in Cancan >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aproape jumătate de țară, sub alertă cod galben de vânt puternic și viscol, până duminică seară. Cum va fi vremea la București

HotNews acum 39 minute
Meteorologii au emis sâmbătă dimineață o avertizare cod galben de vânt puternic pentru județele din sudul țării, precum și de viscol pentru vestul Carpaţilor Meridionali şi Munţii Banatului, valabilă până duminică seară, 1 decembrie. Potrivit ANM, p

UPDATE - ALEGERI PARLAMENTARE 2024 – Aproape 8.000 de alegători au votat în primele 14 ore de la deschiderea secţiilor din străinătate / Peste 1.400 de români au votat în Italia, peste 1.000 în Germania / PREZENŢA în timp real

News.ro acum 51 minute
Aproape 8.000 de persoane au votat în străinătate, pentru alegerile parlamentare, în primele 14 ore de la deschiderea secţiilor. Alegătorii din afara ţării au la dispoziţie trei zile pentru vot. Peste 1.400 de români au votat deja în Italia şi peste

Sfântul Andrei 2024, tradiţii, obiceiuri şi superstiţii. Ce spun legendele

Ziua Constanta acum 2 ore
Conform tradiției populare se spune că ajunul Sfântului Andrei este unul dintre cele mai mari ajunuri ale calendarului popular. De asemenea ajunul Sfântului Andrei este momentul în care se dezlănțuie forțe malefice, fie că sunt oameni (strigoii vii

Parada de 1 Decembrie | Restricții de circulație în București: ce linii STB sunt modificate

Wall-Street.ro acum 19 minute
Manifestările prilejuite de Ziua Națională a României vor devia unele linii de transport în zona Kiseleff – Regele Mihai I – Arcul de Triumf. Pentru a asigura derularea repetițiilor și a paradei, dar și pentru executarea lucrărilor de amplasare a si

Cod Galben de vreme rea la Constanța și Tulcea! Ce spun meteorologii

Ziua Constanta acum 31 minute
Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare de tip COD GALBEN pentru intervalul 30 noiembrie, ora 10.00 – 01 decembrie, ora 20.00 Fenomene vizate și zone afectate sunt intensificări ale vântului în sudul țării, viscol în vestul Car

Campania electorală pentru alegerile parlamentare s-a încheiat. Ce amenzi riscă cei care continuă să promoveze candidați

Adevarul acum 58 minute
Campania electorală pentru alegerile parlamentare, începută la data de 1 noiembrie, s-a încheiat oficial astăzi la ora 7.00. Continuarea propagandei electorale, inclusiv pe rețelele de socializare, poate fi sancționată cu amendă cuprinsă între 4.500

Sfântul Andrei: Aproape un milion de români îşi serbează onomastica

Mediafax acum 3 ore
Potrivit Direcţiei Generale pentru Evidenţa Persoanelor din cadrul MAI, 971.293 de români îşi serbează sâmbătă onomastica. Aceştia poartă prenume asociate Sfântului Apostol Andrei. Cei maulţi, 507.220, poartă numele Andrei, iar alţi aproape 11.000 p

Kim Jong Un și Vladimir Putin vor să îşi consolideze și mai mult legăturile militare

HotNews acum o ora
Liderul nord-coreean Kim Jong Un şi ministrul rus al apărării, Andrei Belousov, au discutat vineri în Coreea de Nord despre modalităţile de a consolida mai mult legăturile militare dintre Phenian şi Moscova, care s-au strâns de la invadarea Ucrainei

Pădurar din Cluj, acuzat că a introdus date false în sistem privind transporturi de lemne

Ziare.com acum o ora
Un bărbat de 54 de ani, pădurar cu atribuţii de pază a fondului forestier din proximitatea municipiului Dej, a fost plasat sub control judiciar, fiind acuzat de pentru fals informatic în formă continuată. Ar fi introdus date nereale în sistem privin

Volkswagen respinge propunerile sindicatului de reducere a costurilor, conflictul de muncă se intensifică

News.ro acum 3 ore
Volkswagen, sub presiunea costurilor ridicate şi a concurenţei chineze, a respins vineri propunerile sindicatului de reducere a costurilor, cu doar câteva zile înaintea grevelor planificate, menite să evite închiderile de fabrici fără precedent, tra

Vremea

București
acum

sâm.

5°/8°
dum.

4°/8°
lun.

1°/6°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

3°/5°
dum.

2°/7°
lun.

0°/5°
mar.

-0°/6°
Constanta
acum

12°
sâm.

8°/12°
dum.

8°/10°
lun.

8°/9°
mar.

8°/9°
Cluj-Napoca
acum

sâm.

2°/6°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
mar.

0°/6°
Timisoara
acum

sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

3°/7°
mar.

1°/7°