Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Băsescu dă explicaţii privind acordul de integrare fiscală: UE nu are un instrument de coerciţie asupra statelor membre care au acumulat datorii publice enorme

Publicat in Romania Libera, duminică 11 decembrie 2011 · ·

Preşedintele Traian Băsescu a declarat, duminică, că Uniunea Europeană nu a avut până în prezent instrumente de control şi coerciţie asupra statelor membre care au acumulat datorii publice enorme.

Uniunea Europeană s-a bazat până în prezent pe doi piloni pentru susţinerea monedei euro: Pactul de stabilitate şi creştere de la Maastricht adoptat în 1992 şi agenda Lisabona.

"Ar trebui să vedem cum a funcţionat UE în susţinerea monedei sale. Au existat doi piloni: Pactul de stabilitate şi creştere de la Maastricht adoptat în 1992. Deşi limitele de 3% deficit şi grad de îndatorare de 60% pentru datoria publică figurau în acest pact, respctarea acestor criterii se bazau pe câteva elemente: resposabilitatea totală a statului membru, eventuale presiuni ale CE şi dacă exista un motor eficient, acesta era numai pentru statele care erau în afara zonei euro care-şi propuneau să atingă parametrii pactului de stabilitate şi creştere. În rest, totul ţinea de bună-voinţa statelor. Nu existau instrumente în ţinerea de observaţie şi control la nivel european pentru stabilitate şi creştere. Un alt pilon pe care s-a sprijinit avansul UE a fost agenda Lisabona, stabilită în 2000 pentru o perioadă de 10 ani cu obiective de stabilitate economică. Nici această agendă nu a avut elemente de coerciţie împotriva statelor care nu respectau obiectivele din agenda Lisabona. Nici acest al doilea pilon nu a avut niciun fel de instrument prin care statele să fie obligate să atingă obiectivele din Agenda Lisabona", a explicat Traian Băsescu.

"Această criză ne-a făcut să decoperim nişte realităţi: nu avem mecanisme sau sancţiuni care să susţină disciplina bugetară, De altfel, am putut constata că discuplina bugetară nu este suficientă", a declarat preşedintele.

Preşedintele Traian Băsescu a participat la Bruxelles, la summitul liderilor europeni.

"S-a ajuns la datori

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

VIDEO Macron anunţă că Franţa va furniza Ucrainei avioane de luptă Mirage

HotNews acum 2 ore
Preşedintele francez Emmanuel Macron a anunţat joi că ţara sa va livra Ucrainei avioane de luptă Mirage 2000-5, va instrui piloţii ucraineni pentru operarea acestor aparate şi de asemenea va instrui şi echipa o brigadă de circa 4.500 de soldaţi ucra

Ciucă spune că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la prezidenţiale

HotNews acum 31 minute
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat, joi seară, la Antena 3, că va anunţa săptămâna viitoare dacă va candida la alegerile prezidenţiale din toamna acestui an, scrie Agerpres. Nicolae Ciucă și liderii PNL Foto: Inquam Photos / Saul Pop „După

Ciolacu: Este exclus ca PSD să nu aibă un candidat la prezidenţiale

Mediafax acum o ora
Ciolacu a fost întrebat, joi seara, la Antena 3 CNN, dacă intenţionează să candideze pentru funcţia de preşedinte al României, în cazul unui vot bun duminică. Ciolacu a răspuns că alegerile trebuie privite ca o sărbătoare, adăugând apoi că „românul

Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, arestat pentru ștergerea datelor infractorilor urmăriți internațional

Adevarul acum 52 minute
Șeful Biroului Interpol din Republica Moldova, Viorel Ţentiu, a fost arestat preventiv joi, 6 iunie, pentru o perioadă de 30 de zile, potrivit unei hotărâri a magistraților unui tribunal din Chișinău, relatează Radio Chișinău, citat de Agerpres.   

Armele americane trimise Ucrainei nu vor lovi niciodată Moscova, dă asigurări Joe Biden. Care este motivul

Ziare.com acum 5 ore
Într-un extras dintr-un interviu cu Joe Biden publicat joi, 6 iunie, de postul de televiziune ABC, preluat de AFP, preşedintele american a dat asigurări că armele pentru care Statele Unite şi-au dat acordul de a fi folosite de Ucraina pe teritoriul

UPDATE - Iaşi: Mai mulţi elevi de la o şcoală s-au simţit rău, după ce au consumat alimente în unitatea de învăţământ / Anchetă epidemiologică declanşată de DSP / Şapte copii au fost internaţi

News.ro acum 8 ore
Mai mulţi elevi de la şcoala din localitatea ieşeană Strunga vor fi aduşi, joi după-amiază, la Spitalul de Boli Infecţioase din Iaşi, după ce s-au simţit rău în urma consumului unor alimente. La unitatea medicală au ajuns deja cinci copii, alţi 9 ur

Prezentatorul TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut în Grecia după ce a ieșit la o plimbare pe plajă

HotNews acum 7 ore
Cunoscutul jurnalist și prezentator TV britanic Michael Mosley a fost dat dispărut joi în Grecia după ce nu s-a mai întors dintr-o plimbare la care a ieșit singur pe insula Symi din apropierea coastei turce, anunță Reuters. Michael MosleyFoto: Ken M

Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută în dosarul morţilor suspecte, pusă în libertate

News.ro acum 3 ore
Asistenta medicală de la Spitalul ”Sfântu Pantelimon” reţinută pentru mărturie mincinoasă în dosarul în care este anchetată moartea, în doar patru zile, a mai multor pacienţi internaţi la Terapie Intensivă, a fost pusă în libertate, joi.

Scurgere de gaze în zona Reşiţa din Sectorul 4

Mediafax acum 3 ore
Situaţia a fost semnalată de către un cetăţean care tranzita zona respectivă şi care, simţind miros puternic de gaz, a alertat echipajul de Poliţie Locală Sector 4, aflat în apropiere. Ulterior, agenţii de Poliţie Locală au anunţat de îndată autorit

Salariul minim brut: Leafa românilor a fost majorată la 3.700 lei

Wall-Street.ro acum 8 ore
Guvernul a aprobat Hotărârea pentru stabilirea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, care prevede majorarea nivelului acestuia la 3.700 lei lunar, începând cu data de 1 iulie 2024, faţă de 3.300 lei cât este în prezent, a anunţat

Vremea

București
acum

21°
vin.

20°/32°
sâm.

21°/33°
dum.

19°/32°
lun.

20°/34°
Iasi
acum

20°
vin.

18°/30°
sâm.

16°/29°
dum.

16°/30°
lun.

20°/31°
Constanta
acum

18°
vin.

18°/24°
sâm.

19°/24°
dum.

19°/24°
lun.

19°/25°
Cluj-Napoca
acum

17°
vin.

15°/27°
sâm.

16°/27°
dum.

15°/27°
lun.

18°/29°
Timisoara
acum

16°
vin.

16°/30°
sâm.

18°/31°
dum.

18°/32°
lun.

18°/26°