Foto: Thinkstock „Luna Japoniei” i-a adus la Bucureşti pe doi dintre cei mai renumiţi maeştri într-ale preparării exoticului fel de mâncare nipon numit „sushi”: Masayoshi Kazato şi Kensaku Yoshida. Nu puteam lăsa o asemenea ocazie să-mi scape printre degete, aşa că am purces spre locul unde avea loc demonstraţia gastronomică, m-am aşezat în primul rând, cu pixul şi caietul în mână, pregătită să fur câteva secrete.
Dinaintea mea, doi oameni mărunţei, zâmbitori. Păreau foarte tineri..., iar în programul de prezentare scria că au 50 de ani de experienţă. Hmmm! A fost suficient însă să-şi suflece mânecile şi să se aşeze în faţa mesei de lucru, pentru ca să înţeleg că aşa era. Iar pe măsură ce ingredientele umpleau masa, aromele îmi gâdilau nările.
Înainte de demonstraţia propriu-zisă, cei doi maeştri au făcut o scurtă prezentare a sushi-ului şi a felului în care se poate prepara. Am aflat astfel că mâncarea emblematică a Japoniei provine, de fapt, din… Thailanda. Se pare că abia prin epoca Edo, adică prin secolul al XVIII-lea, arta de a prepara sushi s-a dezvoltat în Japonia. „Demult, sushiu-ul se prepara în nişte gherete şi era de dimensiuni foarte mari. Se vindea în cutii mari de lemn, pe care oamenii le duceau acasă. Cam ca fast-food-ul de astăzi, nu credeţi?” – a spus Kazato. Apoi ne-a istorisit cum, la început, era un produs fermentat timp de doi, trei ani, pentru ca apoi să ajungă la un fel de sushi fermentat doar câteva zile, şi apoi la formele cunoscute şi astăzi.
„Cel mai important lucru, când prepari sushi, este igiena!”, a ţinut să precizeze Yoshida. Oţetul din orez, aromat şi foarte puternic, este folosit la orice mişcare. Se foloseşte pentru a da gust orezului fiert, pentru a marina carnea, se foloseşte chiar şi în preparare, pentru sterilizarea mâinilor. Sincer, mi s-a părut că bolul de oţet e cel mai bun prieten
