Nu stiu ce senzatie aveti dunmeavoastra, dar eu simt ca la summit-ul recent al consiliului European ne-a trecut glontul pe la ureche. Nu ar fi fost deloc imposibil ca rezultatul sa fi fost o prabusire sau eventual o scindare cu perspectiva definitiva a respectabilei, desi imperfectei constructii pe care o reprezinta Uniunea Europeana, fie si asa in criza, cum este ea astazi.
Este de asemenea evident ca eram predestinati in acest caz sa fim jucatori din a doua liga, europeni de rang secund, condamnati sa ne infruptam doar cu firimiturile ce ar fi ramas de la masa celor mari si puternici. Pentru ca deocamdata mai nimic nu ne indrituieste sa emitem pretentii mai mari, oricat ne-am imbatosa noi sa ne aratam precum voinicii din basme care de nimeni si nimic nu se tem.
Suntem efectiv in a doua grupa valorica prin aproape tot ce ne caracterizeaza. Putere economica, PIB, competitivitate, brand de tara si imagine publica. Nu degeaba unii-altii nu au nicio retinere in a ne trata cu condescendenta sau chiar cu desconsiderare fatisa.
Cine este vinovat pentru aceasta stare de lucruri, in afara handicapului nostru istoric, cine a irosit multe din oportunitatile pe care cel putin istoria recenta ni le-a oferit este o alta discutie. Ceea ce este mai relevant e faptul ca aceeasi risipitori de sanse se gasesc si acum sa caute noduri in papura succesului relativ pe care l-am izbandit in batalia sanselor de a fi parte si din noua Europa care se contureaza dupa istorica reuniune. Cartitorii si bocitoarele profesioniste nu se dezmint nici acum, cand este in joc ceva mult mai important decat sansele electorale ale unui partid sau ale altuia.
Auzim aceleasi vechi si prafuite slagare cu suveranitatea, cu demnitatea si neatarnarea. Era sa zic si "neamestecul in treburili interne", apud Nicolae Ceausescu. In loc de o idee de solidaritate in fata