Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dacă Dumnezeu „ar şti” ce nevoi ai!

Publicat in Jurnalul, duminică 11 decembrie 2011 ·

Woman flying / Foto: Thinkstock „Nu te-ngrijora pentru ziua de mâine, căci Domnul Dumnezeul tău ştie ce ai nevoie şi îţi va da”, ne spunea Iisus acum 2.000 de ani. Ceva din in­te­riorul nostru „ascultă” cu înţelegere această pro­poziţie, dar o altă parte din noi îşi spune: „Nu ştie. Nu ştie ce am nevoie! Dacă ar şti, mi-ar umple contul imediat, mi-ar permite să huzuresc, aşa cum visez, să câştig la loterie, să mă însor cu fe­meia cea mai frumoasă, ori să câştig Premiul Nobel. Dacă Dumnezeu ar şti nevoile mele, mi-ar da acum bani de întreţinere, m-ar face sănătos ins­tan­taneu sau – măcar – m-ar scăpa de durerile de spa­te”, zice omul. Pentru că Dumnezeu pare a sta acolo, în Ceruri, impasibil şi fără griji, omul se chi­nu­ieşte, se lamentează în suferinţi şi afirmă ia­răşi: „Dumnezeu nu ştie ce am nevoie”...

Dacă crezi că Dumnezeu nu ştie ce nevoi ai, de­vi­ne adevărat. Dacă spui că El nu ştie, prin puterea li­berului arbitru El devine neştiutor. Nu ştie ce ne­voi ai. Prin îngrijorarea în sine îI spui Domnului: „Dă-te mai încolo, că habar nu ai ce-mi trebuie! Uite, eu ştiu clar că îmi lipseşte cutare şi cutare lu­cru, că nimeni nu mă ajută şi nu primesc niciodată ce am nevoie, ce-mi doresc sau ce vreau”! Liberul ar­bitru funcţionează perfect. Eşti liber să te îngrijo­rezi, cum eşti liber să te lipseşti de griji şi să-ţi aminteşti că ceea ce vede Dumnezeu ar putea fi „tre­cutul, prezentul şi viitorul tău la un loc”. Tu poţi ve­dea doar o frântură, pe baza căreia îţi stabileşti o nevoie imediată. De acolo însă, din Infinitul său, Dumnezeu vede întregul context. S-ar putea să vadă că un cont prea gras în bancă nu-ţi face bi­ne la caracter. Prea mulţi bani sau prea mult succes te-ar putea transforma într-un criminal sau într-o fiinţă abjectă. S-ar putea ca Dumnezeu să va­­dă că pâinea este tot ce ai nevoie pentru ziua de mâi­ne. Dumnezeu ar putea vedea viaţa ta

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

ANM a emis, sâmbătă, o avertizare de cod portocaliu pentru Capitală şi judeţul Ilfov / Vor fi semnalate descărcări electrice, averse, grindină de dimensiuni medii şi vijelie

News.ro acum o ora
Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o avertizare meteorologică cod portocaliu, pentru Municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, valabil sâmbătă, în intervalul orar 15.42 - 16.30. De asemenea, a fost remis şi un mesaj de avertizare prin siste

Papa Francisc se va întâlni cu actori de comedie din întreaga lume, inclusiv cu Whoopi Goldberg

News.ro acum o ora
Papa Francisc, care spune că se roagă în mod regulat "Doamne, dă-mi simţul umorului", se va întâlni cu comedianţi din întreaga lume, inclusiv cu actriţa americană Whoopi Goldberg, pe 14 iunie, a anunţat sâmbătă Vaticanul, relatează Reuters. Mai târz

Iga Swiatek câştigă al treilea trofeu consecutiv la Roland Garros

Mediafax acum 45 minute
Swiatek, principala favorită, a fost condusă cu 2-1 la începutul meciului de pe Court Philippe Chatrier, înainte de a câştiga următoarele 10 game-uri pentru a-şi adjudeca setul inaugural şi a conduce cu 5-0 în cel de-al doilea. Partida a durat doar

UPDATE - Armata israeliană a salvat în viaţă patru ostatici din Gaza. Palestinienii spun că raidul în zonă s-a soldat cu cel puţin 50 de morţi

News.ro acum o ora
Patru ostatici israelieni - o femeie şi trei bărbaţi - au fost salvaţi în viaţă de trupele israeliene din captivitatea Hamas într-o operaţiune îndrăzneaţă desfăşurată în centrul Fâşiei Gaza în cursul zilei de sâmbătă, a anunţat armata israeliană (ID

Mesaj emoționant lăsat de Daliana Răducan după ce și-a unit destinele cu Răzvan Simion. Prezentatorul de la Neazta s-a căsătorit în mare secret

Cancan acum 2 ore
Răzvan Simion și Daliana s-au logodit acum un an și, în aceeași perioadă, au făcut public anunțul despre nunta lor, planificată pentru vara următoare! Până acum, cei doi au preferat să rămână discreți, așa că, astăzi, pe 8 iunie 2024, cei doi și-au

Dosar penal pentru coruperea alegătorilor, într-o comună din Hunedoara

Mediafax acum o ora
IPJ Hunedoara arată că poliţiştii din Brad a fost sesizaţi, sâmbătă, prin apel la 112, despre faptul că, pe raza comunei Bucuresci, o persoană oferă plicuri cu bani pentru a influenţa alegătorii. O patrulă de intervenţie s-a deplasat la faţa locului

Cum afli la ce secție de votare poți vota la alegerile locale și europarlamentare din 9 iunie 2024

HotNews acum 3 ore
Românii sunt așteptați la urne duminică, 9 iunie, pentru a vota în cadrul alegerilor locale și europarlamentare. Ei pot merge la secțiile de vot între orele 7 și 22. Sectie de votareFoto: Hotnews Pentru alegerile locale, cetățenii pot vota la secția

Ministrul britanic de Externe a fost victima unei farse prin apel video. David Cameron credea că vorbeşte cu Petro Poroşenko

Mediafax acum o ora
Apelul a avut loc după un schimb de mesaje cu bărbatul care pretindea că este Poroşenko, care a ocupat funcţia de preşedinte al Ucrainei din 2014 până în 2019, a precizat Foreign Office într-un comunicat. În timpul conversaţiei, politicianul conserv

Avertizare NOWCASTING cod portocaliu de furtună pentru București și Ilfov

HotNews acum 2 ore
Meteorologii anunță un cod portocaliu de vreme rea pentru București și mai multe localități din Ilfov. Furtună în BucureștiFoto: DreamsTime Potrivit meteorologilor, vor fi descărcări electrice, grindină de dimensiuni mici, averse care local vor acum

Trei muncitori au ajuns în spital, după o explozie pe un șantier din Ibiza. Unul dintre ei este din România

Ziare.com acum 4 ore
Trei bărbaţi, între care unul din România, au fost răniţi, vineri, 7 iunie, într-o explozie care a avut loc în timp ce lucrau într-un şanţ pe un şantier din Ibiza, relatează Periodico de Ibiza y Formentera. Potrivit Departamentului de Sănătate din I

Vremea

București
acum

25°
sâm.

22°/32°
dum.

18°/33°
lun.

21°/37°
mar.

20°/35°
Iasi
acum

27°
sâm.

16°/28°
dum.

16°/29°
lun.

17°/33°
mar.

18°/29°
Constanta
acum

27°
sâm.

19°/27°
dum.

19°/25°
lun.

20°/27°
mar.

20°/27°
Cluj-Napoca
acum

29°
sâm.

15°/29°
dum.

16°/28°
lun.

17°/29°
mar.

15°/25°
Timisoara
acum

31°
sâm.

18°/31°
dum.

19°/31°
lun.

19°/31°
mar.

17°/30°