Incapacitatea liderilor nostri politici, civici sau spirituali de a diagnostica bolile sufletului romanesc nu mai reprezinta o noutate. Atunci cand se emit explicatii despre criza in care ne zbatem, ni se indica a fi vinovati: Puterea, Opozitia, UE, conspiratia mondiala, pensionarii, functionarii, medicii, profesorii etc.
Cetateanul de rand intra in jocul de marionete, participa la scandal, urletele ne asurzesc si, intr-un tarziu, ne trezim la fel de saraci ca la inceputul comediei, resimtind inutilitatea zbaterii noastre.
Analiza "la rece" a starii noastre sufletesti lipseste. Solutia este apelul la zestrea de inteligenta mostenita de la inaintasii creatori de idei. De peste timp, daca ar fi posibil, Constantin Radulescu-Motru ar participa la rabufnirile noastre, glasuind senin:
"Romanul vrea sa fie de capul lui. Stapan absolut la el in casa. Cu o particica de proprietate cat de mica, dar care sa fie a lui. Individualismul romanesc nu implica insa spiritul de initiativa in viata economica si prea putin spiritul de independenta in viata politica si sociala.
Din mijlocul populatiei romanesti nu ies indivizi intreprinzatori, care sa-si riste odihna si avutul pentru a se imbogati prin mijloace neincercate. Dimpotriva, romanii stau sub traditia muncii colective. Fiecare satean roman face ceea ce crede ca va face toata lumea. N-are curajul sa inceapa o munca, decat la termenele fixate prin obicei. A iesi din randul lumii este nu un simplu risc, ci o nebunie. Individualismul romanesc este deci o simpla reactie subiectiva, un egocentrism, sub influenta factorului biologic ereditar."
Altfel spus, individualismul romanesc este orientat spre supravietuire si nu spre progres. Gainariile comise de politicienii nostri, chiar si atunci cand de voie, de nevoie, se incarduiesc in mafii, sunt expresia acestui cras egocentris