Mesajul a fost trimis. Multumesc!

FMI e doar parţial mulţumit de Acordul din zona euro

Publicat in Ziua Veche, luni 12 decembrie 2011 ·

Economistul şef al FMI, Olivier Blanchard, a declarat, duminică, că Acordul convenit săptămâna trecută de ţările europene pentru creşterea integrării economice este un pas în direcţia bună dar nu o soluţie completă pentru criza datoriilor zonei euro.

‘Sunt mai optimist decât în urmă cu o lună. Cred că au fost făcute progrese’, a declarat Blanchard la o conferinţă organizată la Tel Aviv. ‘Ceea ce s-a întâmplat săptămâna trecută este important, este o parte a soluţiei dar nu soluţia completă’, a precizat economistul şef al FMI, fără a spune care sunt măsurile care mai trebuie adoptate.

‘Angajamentul de a ne oferi 200 de miliarde de euro reprezintă o diferenţă semnificativă în sensul că acum putem să mergem şi la alte ţări să le spunem ‘europenii ne-au dat bani, ne puteţi ajuta şi voi?’, a declarat Olivier Blanchard, potrivit Agerpres. Liderii europeni au convenit vineri la Bruxelles să modifice tratatul pentru o mai mare integrare economică, chiar dacă Marea Britanie (a treia economie din zona euro) a refuzat să se alăture restului celor 17 state membre ale zonei euro şi celorlaltor nouă state membre ale UE. De asemenea, liderii europeni au convenit să furnizeze împrumuturi de până la 200 miliarde de euro către FMI.

Guvernatorul Băncii centrale a Germaniei a ţinut să elimine speculaţiile potrivit cărora Banca centrală Europeană îşi va extinde mandatul. Potrivit lui Jens Weidmann, deşi acordul convenit săptămâna trecută reprezintă un real progres, este sarcina guvernelor şi nu a BCE să rezolve criza cu sprijin financiar. ‘Mandatul pentru redistribuirea banilor contribuabililor între statele membre nu face parte din politica monetară. Finanţarea datoriilor suverane prin băncile centrale este interzisă de tratat’, a declarat Jens Weidmann într-un interviu acordat Frankfurter Allgemeine Sonntagszeitung.

Economistul şef al FMI, Olivier Blanchard, a

Articolul in Ziua Veche >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Familie din Cluj-Napoca, găsită moartă lângă piscina gonflabilă / Fiul de 42 de ani şi părinţii erau în costume de baie / Se pare că este vorba despre o improvizaţie electrică

News.ro acum 56 minute
O familie formată din trei persoane, fiul de 42 de ani şi părinţii, care locuiau în Colonia Sopor, judeţul Cluj, a fost găsită moartă lângă piscina gonflabilă din curte. Potrivit gazetadecluj.ro, cele trei persoane, îmbrăcate în costume de baie, au

Cod portocaliu de caniculă în vestul țării. Temperaturi de până la 37 de grade, noapte tropicală

Press Alert acum 2 ore
Meteorologii au emis noi coduri galben și portocaliu de caniculă. Miercuri, maximele pot ajunge și până la 37 de grade Celsius și vor fi nopți tropicale. Miercuri, valul de căldură se va extinde în toată țara. În nordul Crișanei, Maramureș, cea mai

Bacalaureat 2024: Examenul continuă cu evaluarea competențelor digitale

Ziare.com acum 2 ore
Prima sesiune a examenului de Bacalaureat va continua miercuri, 19 iunie, cu evaluarea competenţelor digitale, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educaţiei. Elevii aparţinând minorităţilor naţionale vor susţine, miercuri şi joi, şi proba pr

ANM: Joi, Cod portocaliu de caniculă în Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi vestul Munteniei

Mediafax acum 21 minute
ANM a emis avertizare Cod portocaliu, valabilă joi, pentru Banat, Oltenia, sud-vestul Transilvaniei şi în jumătatea de vest a Munteniei, unde se vor înregistra temperaturi deosebit de ridicate. Maximele se vor situa, în general, între 34 şi 38 de gr

Atac cu drone rusești în cel mai occidental oraș al Ucrainei, aproape de granița cu Polonia. Un om a fost rănit

Ziare.com acum 2 ore
Primarul oraşului a anunțat miercuri, 19 iunie, că un atac cu drone ruseşti asupra regiunii Liov din vestul Ucrainei, care se învecinează cu Polonia, membră a NATO, a rănit un om şi a avariat o clădire rezidenţială cu mai multe etaje, relatează Reut

Un tânăr de 22 de ani a decedat, după ce a intrat cu autoturismul sub un camion, pe Autostrada A1

Ziare.com acum o ora
Un tânăr de 22 de ani a decedat în noaptea de marți spre miercuri, pe autostrada A1, sensul de mers Sibiu Sebeș. În timp de conducea un autoturism, acesta a intrat în coliziune cu un autocamion parcat regulamentar, arată Alba24.ro. Accidentul rutier

Consilierii de probațiune, protest la Guvern. Nu și-au primit integral salariile de la începutul anului

Ziare.com acum 2 ore
Consilierii de probaţiune protestează, miercuri, la Bucureşti, fiind programată pichetarea Guvernului, dar şi un marş către Ministerul Justiţiei, Angajaţii reclamă că nu şi-au primit integral salariile de la începutul anului şi anunţă şi forme extre

Război în Ucraina, ziua 796. Vladimir Putin şi Kim Jong-Un s-au întâlnit oficial în Coreea de Nord

Press Alert acum o ora
Preşedintele rus Vladimir Putin şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au început miercuri evenimentele oficiale în Piaţa Kim Il Sung din Phenian. Vizita, prima a lui Putin în peste două decenii, îşi propune să consolideze relaţiile dintre cele două ţă

UPDATE - Soldat american, condamnat la aproape patru ani de închisoare în Rusia / Ar fi furat 113 dolari de la iubita sa pe care ar fi ameninţat-o cu moartea

News.ro acum 2 ore
Un soldat american, acuzat de furt şi ameninţări cu moartea adresate iubitei sale, a fost condamnat la aproape 4 ani de închisoare în Rusia, transmite Reuters. UPDATE: Potrivit Reuters, soldatul a fost găsit vinovat de un tribunal rus de furtul a 11

Liderii coaliţiei stabilesc astăzi data alegerilor prezidenţiale. Care sunt variantele propuse de cele două formaţiuni

Mediafax acum o ora
Liderii PSD şi PNL vor stabili miercuri, într-o şedinţă a coaliţiei, data alegerilor prezidenţiale. Liberalii pledează pentru organizarea acestora la sfârşit de an, în noiembrie-decembrie. Alegerile locale şi europarlamentare, spunea luni Nicolae Ci

Vremea

București
acum

29°
mie.

22°/36°
joi

23°/39°
vin.

20°/32°
sâm.

20°/34°
Iasi
acum

28°
mie.

19°/32°
joi

17°/27°
vin.

14°/27°
sâm.

17°/31°
Constanta
acum

29°
mie.

21°/29°
joi

20°/28°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

25°
mie.

17°/30°
joi

17°/27°
vin.

16°/29°
sâm.

19°/31°
Timisoara
acum

28°
mie.

19°/36°
joi

21°/33°
vin.

19°/35°
sâm.

22°/38°