Au mai rămas, până la sfârşitul anului, exact trei săptămâni bancare. Piaţa valutară e calmă. Agitată este doar piaţa comentariilor legate de piaţa valutară. Există nervi, se ţes intrigi, se spun poveşti, toate pe fondul unor mişcări ale cursului leu-euro specifice oricărui început de iarnă. Aşa a fost mereu: an de an, cum intram în iarnă, se făceau de îndată auzite voci gata să jure că leul se prăbuşeşte. Dar nu se prăbuşea.
Investitorii străini, chiar şi speculativi, s-au convins că piaţa noastră funcţionează bine. Banii lucrează. Fără îndoială, sunt şi pierderi, expuneri riscante, credite scumpe. Încet-încet, ne apropiem însă de pieţele mari nu numai prin reglementări, ci şi prin funcţionalitate.
Încotro merge cursul? Asta e altă problemă. Zvonurile au reapărut imediat ce leul a fluctuat şi în jos în toamna lui 2011. S-a spus: "Piaţa valutară dă ceasul înapoi". În sensul că leul s-ar întoarce la valori record de depreciere. Şi în jurul acestui subiect s-au reaprins vechi dispute. Numai că nu a fost dat înapoi nici un ceas. Nu ne întoarcem la nici un fel de recorduri de depreciere. Piaţa e stabilă şi nu dă semne că s-ar dezechilibra în cele 15 zile bancare câte au mai rămas din acest an. Şi nici în anul viitor.
Zvonurile privind o excesivă depreciere a leului, pe piaţa valutară, au stârnit şi o întrebare: oare nu cumva rata de schimb leu-euro va suporta o corecţie impusă de excesele din economie? Mai precis: nu cumva s-a deschis supapa prin care să fie evacuat aburul sub presiune ce s-a adunat treptat în 2011? Sigur, într-o economie în care marile mize nu sunt productivitatea, competitivitatea şi eficienţa, deprecierea monedei naţionale poate juca un rol compensator. Dar cifrele anului 2011 nu sunt de natură să supună piaţa valutară unei astfel de presiuni. Creşterea economică nu numai că nu şi-a încetinit ritmul cum sunau multe preziceri, dar c
