Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Grecia începe negocierile pentru împrumutul de 130 de miliarde de euro

Publicat in Adevarul, luni 12 decembrie 2011 ·

Instituţiile internaţionale şi creditorii privaţi ai Greciei încep luni discuţiile pentru noul acord. O misiune a creditorilor internaţionali şi privaţi ai Greciei va da luni startul unei noi runde de discuţii cu guvernul de la Atena, pentru a pregăti noul pachet de sprijin, de 130 miliarde euro, şi schema de schimburi de obligaţiuni menită să reducă datoria statului.

Grecia a evitat la limită intrarea în insolvenţă în luna decembrie, după ce statele din zona euro şi FMI au aprobat o nouă tranşă, de 8 miliarde euro, din programul de finanţare de 110 miliarde euro convenit în mai 2010.

Potrivit agenţiei de presă Reuters, Grecia va încheia însă anul cu un deficit bugetar mai ridicat faţă de ţinta convenită cu FMI, din cauza scăderii economice mai severe decât se estima, care a afectat veniturile statului.

Inspectorii străini vor examina de asemenea progresele în privinţa reformelor structurale convenite cu creditorii internaţionali, considerate până acum nesatisfăcătoare.

"Troica se va întâlni luni cu ministrul Finanţelor, dând startul discuţiilor pentru noul acord, care reprezintă principala prioritate. Echipa va fi acolo timp de o săptămâni şi se va întâlni şi cu alţi miniştri", a declarat pentru Reuters o sursă oficială apropiată ministerului Finanţelor de la Atena.

Misiunea nu are rolul de a aproba o nouă tranşă din împrumuturi şi nu trebuie să ia nicio decizie în urma acestei vizite.

Sursa citată a adăugat că, după discuţiile de săptămâna viitoare, delegaţia va pleca din Grecia în perioada sărbătorilor de iarnă şi va reveni în ianuarie pentru continuarea discuţiilor.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Oficial de la Ministerul Educației Ce subiecte au avut de rezolvat elevii la Bacalaureat, proba de Limba și Literatura română și care era rezolvarea acestora (DOCUMENTE)

Ziua Constanta acum 37 minute
Subiectele la Limba română de la examenul de Bacalaureat 2024 au fost publicate astăzi în secțiunea specială de pe edu.ro, unde este disponibil și baremul de corectare. Subiectele și baremul pot fi consultate în secțiunea Documente a materialului pe

Ion Iliescu: Am aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil

News.ro acum 2 ore
Fostul preşedinte Ion Iliescu scrie, luni, că a aflat cu tristeţe că de pe scena vieţii a plecat Ileana Stana-Ionescu, o doamnă a artei teatrale şi cinematografice, un mentor pentru zeci de generaţii de actori şi un om de cultură formidabil. Românii

Wimbledon: Irina Begu, eliminată în două seturi, în primul tur

News.ro acum 2 ore
Jucătoarea de tenis Irina Begu, 126 WTA, a fost eliminată, luni, în primul tur la Wimbledon, al treilea grand slam al anului. Irina Begu a fost învinsă Lin Zhu (China), 61 WTA, scor 6-0, 6-4. Meciul a durat 72 de minute. Tot luni mai joacă la Wimble

Nicolae Ciucă, după şedinţa conducerii PNL: Toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţinem desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen

News.ro acum o ora
Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a declarat luni, după şedinţa conducerii PNL, că toţi membrii Biroului Politic Naţional au fost de acord să susţină desfăşurarea alegerilor prezidenţiale la termen. Preşedintele PNL a declarat după şedinţa conducerii

Mircea Geoană, acuzat de plagiat la lucrarea sa de doctorat

Ziua Constanta acum 3 ore
Mircea Geoană, actualul secretar general adjunct al NATO și posibil candidat la alegerile prezidențiale din toamnă, se confruntă cu acuzații de plagiat. Jurnalista Emilia Șercan scrie pe site-ul PressOne că Geoană a preluat în lucrarea sa de doctora

Tîlvăr: România continuă să fie un contributor activ la întărirea capacităţilor de apărare ale NATO

Mediafax acum 2 ore
„În cadrul discuţiilor, au fost abordate subiecte care au vizat, în principal, cooperarea bilaterală în cadrul Parteneriatului Strategic dintre cele două ţări, precum şi aspecte relevante privitoare la situaţia de securitate din regiunea Mării Negre

Cum va fi vremea în Dobrogea în următoarele două săptămâni! Când sunt așteptate ploi la malul mării

Ziua Constanta acum 2 ore
Administrația Națională de Meteorologie au publicat astăzi prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Potrivit ANM, în Dobrogea după o ușoară scădere de temperatură în primele zile din interval, tendința vremii va fi de încălzire treptată pâ

Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale şi a ascuns cadavrul într-o canapea, condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare

News.ro acum 2 ore
Marcel Ilie Şerbuc, acuzat că a ucis-o pe fiica de 12 ani a concubinei sale, cadavrul copilei fiind găsit în lada canapelei într-un apartament din Sectorul 4 al Capitalei, a fost condamnat definitiv la 26 de ani de închisoare. .

Premierul grec avertizează că ţara sa se confruntă cu o vară periculoasă

News.ro acum 2 ore
Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a declarat luni că ţara se confruntă cu o vară periculoasă din cauza incendiilor de vegetaţie, care sunt favorizate de seceta prelungită şi de vânturi neobişnuit de puternice, relatează Reuters. Incendiile de veget

Ciolacu: Şi România resimte pericolele războiului hibrid, care îmbracă diferite forme

Mediafax acum 3 ore
„Misiunile militarilor români din structurile de informaţii au avut o contribuţie remarcabilă la securitatea României şi la marile proiecte de politică externă ale ţării noastre. În cei 20 de ani de la aderarea la Alianţa Nord-Atlantică, România şi-

Vremea

București
acum

35°
lun.

21°/36°
mar.

21°/38°
mie.

19°/29°
joi

19°/30°
Iasi
acum

35°
lun.

19°/35°
mar.

17°/31°
mie.

16°/27°
joi

14°/21°
Constanta
acum

31°
lun.

20°/32°
mar.

22°/28°
mie.

20°/27°
joi

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

32°
lun.

20°/32°
mar.

17°/21°
mie.

14°/17°
joi

12°/22°
Timisoara
acum

33°
lun.

21°/33°
mar.

18°/25°
mie.

15°/24°
joi

14°/26°