Liderii USL îi vor trimite, luni, o scrisoare preşedintelui Traian Băsescu, în care vor arăta că nu doresc să participe la consultări ale şefului statului cu toate partidele, ci doar la o discuţie între ei şi preşedinte, însoţit eventual de către premierul Boc sau ministrul Finanţelor, scrie Mediafax.
"Azi prezentăm, într-o oră, scrisoarea pe care o trimitem preşedintelui Băsescu referitor la întâlnirea de miercuri. Dacă doreşte dialog cu opoziţia, trebuie să fie în forma din iunie sau noiembrie 2010, adică el, alături de premierul Boc, dacă vrea, şi opoziţie. Parade militare le organizează partidul domniei sale de suflet, noi nu participăm la parade. În funcţie de răspunsul său, ne vom da seama dacă miercuri chiar vrea să discute cu opoziţia sau are chef de o paradă fără huiduieli", a spus preşedintele PSD, Victor Ponta.
În acelaşi sens s-a pronunţat şi preşedintele PNL, Crin Antonescu.
"Trebuie să precizăm că suntem gata oricând să purtăm diaolog cu puterea, adică cu preşedintele şi, dacă doreşte, să fie însoţit de premier şi de ministrul de Finanţe. Nu suntem dispuşi la ceremonii caraghiaose în care Traian Băsescu aliniază toate partidele de-a valma şi le ţine discursuri. Am ascultat prelegerea de o oră şi mai bine pe care a ţinut-o ieri (...) nu mai e nevoie de încă una. Dialogul e normal să fie putere, adică preşedinte şi cine mai doreşte, şi opoziţie, adică USL, singura opoziţie parlamentară", a spus Antonescu.
Declaraţiile de luni ale liderilor USL vin după ce duminică, Victor Ponta afirma, într-o conferinţă de presă, că îl "somează" pe preşedintele Traian Băsescu să organizeze cât mai rapid consultări politice pentru implementarea deciziilor luate de liderii europeni la Bruxelles.
Preşedintele Traian Băsescu a trimis, luni, o scrisoare preşedinţilor partidelor şi formaţiunilor politice reprezentate în Parlament, prin care îi invi