Ca si la carne sau lapte pe vremuri, coada la sfinti tre' sa se miste repede, disciplinat, ordonat: vreo 15 secunde in fata Maicii Domnului, poate cam 20 in fata lui Iisus si numai cam vreo 5 in fata Sfintei Parascheva, ca acolo e mereu multa lume. De Sfintul Nicolae, ziua tatalui meu, la intoarcerea de la serviciu m-am oprit, ca in fiecare an de la trecerea tatei in nefiinta, la Catedrala Mitropolitana sa aprind o luminare si sa ma rog pentru odihna sufletului sau. Mai intii, am avut, fara nici o placere, un pic de parlamentari cu femeia imbracata ca o calugarita care vindea in tinda Mitropoliei obiecte de cult, de la care voiam sa cumpar luminari. In loc sa-mi raspunda de la bun inceput „nu mai am luminari", ma tot trimitea afara, scurt, si eu nu pricepeam de ce. In fine, am inteles, am iesit - eram deja putin contrariata - si am cumparat luminari de afara, apoi m-am intors in catedrala. Coada mare numai la Sfinta Parascheva, in rest, doar zece-douazeci de oameni. M-am asezat la o coada mica in fata unui altar din mijlocul gol al salii. In timp ce asteptam sa-mi vina rindul la inchinaciune, m-am uitat in jur si, printre altele, am vazut chiar linga mine un barbat imbracat intr-un parpalac negru, pe spatele caruia erau brodate cu auriu cuvintele „Paza si ordine". Abia am apucat sa ma intreb ce rost avea un asemenea personaj, si mai ales la vedere, in mijlocul Casei Domnului, ca mi-a venit rindul sa ma reculeg in fata icoanei (nu am apucat sa vad ce sfint era). Am inceput sa soptesc propozitia ticluita dinainte si, inainte de a apuca s-o termin, cineva m-a batut pe umar: am tresarit. Era Paza si ordinea! „Ce s-a intimplat?" am intrebat. Bodyguardul mitropolitan a bolborosit ceva, facind semn celui din spatele meu sa avanseze, adica sa-mi ia locul. Am replicat revoltata: „Dar cum e cu putinta sa nu-mi dati voie sa-mi termin rugaciunea?" „Tre' sa faceti loc, doamna, vi