Clujenii şi steliştii continuă lupta pentru titlu. După ce în meciul direct s-au anulat reciproc, acum bătălia se mută în mercato. Cele două rivale au ochit acelaşi jucător: Danijel Subotic (22 de ani), de la FCM Tg. Mureş, vârful bosniac de 1,90 metri care deţine şi cetăţenia elveţiană.
Subotic împlineşte 23 de ani în ianuarie, iar în CV-ul său, la capitolul formare profesională, stă scris: pionierat la FC Basel, educat în Scoţia (St. Johnstone) şi Premier League (Portsmouth), şlefuit în Serie B (Grosseto). Acestea sunt bornele carierei lui Danijel Subotic, sârbul cu paşaport elveţian din Liga I, ajuns în fotbalul românesc la Craiova şi mai apoi la FCM Târgu Mureş. Acum, la nici trei luni de la înregimentarea la gruparea "portocaliilor", "Subo" este în vizorul a două dintre cele mai puternice echipe din Liga I. Golul spectaculos marcat la Ploieşti, cu Petrolul, l-a adus în atenţia roş-albaştrilor. Formaţia condusă de Ilie Stan caută de mai mult timp un vârf de careu, puternic, care să facă diferenţa în faţa porţii. Cum Nikolic nu i-a cucerit pe stelişti, bosniacul pare soluţia perfectă.
Exact aceste calităţi le-au remarcat şi şefii CFR-ului. Vârful se pliază perfect în modulul 4-3-3 al lui Costa, pe postul lui Ronny sau Sougou. Subotic e o variantă şi pentru Weldon sau Kapetanos, pentru că fizicul îl ajută să-şi câştige "zona" în duelul cu orice fundaş central.
500 de mii de eurosolicită mureşenii în schimbul lui Subotic
3 ani de contractcu FCM mai are Subotic, jucător impresariat de Ana-Maria Prodan
Şi Chipciu este disputat
Subotic este al doilea fotbalist din Liga I pentru semnătura căruia se luptă CFR şi Steaua. Duelul pentru mijlocaşul Alexandru Chipciu (foto, FC Braşov) se pare că va fi câştigat de Paszkany, după ce fotbalistul şi-a dat acordul să semneze în ianuarie un precontract cu clubul din Gruia. Braşov