Oamenii şi-au pus straie albe, au luat lumânări în mâini şi s-au strâns pe dealuri sau în iarmaroace largi de unde se vedea cerul. Sursa: EVZ

A Doua Venire se apropia şi o dată cu ea focul curăţitor, temelia Noului Ierusalim, cetatea luminii şi dreptăţii de o mie de ani, fără mai-mari risipitori, negustori ticăloşiţi, sau episcopi făţarnici care să tălmăcească strâmb cuvântul Domnului. Norodul urma să se călăuzească singur, în frăţii de bună înţelegere, hrănindu-se cu mana cerului şi luând harul direct de la Sfântul Duh, cum prooroceşte Scriptura pentru împlinirea mileniului (aşa zic cei puţini care ştiu s-o citească). Călătorii şi cei care trudesc în canţelarii spun că părţi ale Sfântului Imperiu fură cuprinse de nelinişte zarvă încă de cu ani înainte. Stricăciunea pornise de la marginile lumii, unde trăiesc neamurile mării cu sânge îngroşat de soarele arzător, dar s-a întins ca o ciumă către inima creştinătăţii, în ţinuturile roditoare ale fraţilor cistercieni, cu ţărani harnici ce ştiu să are adânc cu plugul de fier şi meşteşugari ce stăpânesc taina timpului ferecat în clopotniţe. Umblă vorba că străini cu feţe pocite, din oastea ascunsă a Anticristului, merg prin târguri şi înşeală lumea cu bani de un soi nou, divolesc, care ziua par de aur, dar în puterea nopţii se topesc fără urmă în punga credincioşilor. Împilarea sporeşte iar lipsurile sunt tot mai mari, pentru că averea târgoveţilor se scurge în haznalele palatelor neştiute ale umbrei, unde s-a pus la cale acestă întocmeală.

Acolo se zice că prinţii întunericului, în număr de câte unul pentru fie care o sută de oameni din popor, se ospătează cu bucate nemaivăzute şi dănţuiesc pe cufere cu bani, înveşmântaţi în aur şi piele de salamandră, să nu-i atingă para focului, mânjiţi cu sânge de blânde necuvântătoare, săvârşind şi alte blestemăţii ce nu se pot aşterne în această cronică. Pentru