Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Persoanele cu handicap, învăţate să facă faţă situaţiilor de urgenţă

Publicat in Adevarul, marți 13 decembrie 2011 ·

Prevenirea situaţiilor de urgenţă şi modul de comportare al cetăţenilor în cazul manifestării acestora a fost tema unui seminar desfăşurat, la sfârşitul săptămânii trecute, de Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Vaslui în parteneriat cu Asociaţia Persoanelor cu Handicap Vaslui.

La activitate au participat aproximativ 80 de persoane cu dizabilităţi, care au fost învăţate ce trebuie să facă în anumite situaţii, cum ar fi incendiile sau cutremurele. Membrii asociaţiei i-au răsplătit pe reprezentanţii ISU Vaslui cu un program de colinde, iar la finalul manifestării, conducerea asociaţiei le-a oferit cadouri tuturor membrilor prezenţi. „Informarea preventivă este, potrivit legii, o activitate planificată, organizată şi desfăşurată în scopul gestionării riscurilor, iar activităţile desfăşurate de noi vizează şi grupurile vulnerabile, aşa cum sunt copiii, persoanele în vârstă sau cele cu dizabilităţi. Credem că această acţiune şi-a atins scopul, fiind o reuşită, în viitor dorindu-se un parteneriat în domeniul situaţiilor de urgenţă între Asociaţia Persoanelor cu Handicap din judeţul Vaslui şi ISU, prin care să se realizeze o informare preventivă permanentă privind situaţiile de urgenţă, necesară pentru persoanele cu dizabilităţi fizice şi psihice", a spus Radu Benchea, purtătorul de cuvânt al ISU Vaslui.

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

IPJ Constanţa, detalii despre deţinutul evadat de la Penitenciarul Poarta Albă

Mediafax acum 31 minute
Numele acestuia este Cataramă Ilie Cosmin, condamnat la 2 ani şi 5 luni pentru influenţarea declaraţiilor. Deţinutul are înălţimea de 166 cm, statura atletică, ochi căprui, faţă ovală, ten deschis, păr negru, sprâncene arcuite, tatuaje la mâna stâng

Polițist împușcat din greșeală cu arma din dotare în sediul unității. Era conștient când l-a preluat ambulanța

Ziare.com acum 2 ore
Un poliţist din Băile Herculane, judeţul Caraş-Severin, s-a împuşcat accidental, miercuri, 19 iunie, cu arma din dotare, în zona piciorului. El a fost preluat de o ambulanţă şi dus de urgenţă la spital. ”În cursul zilei de astăzi, în jurul orei 13.0

Preţul poliţelor de asigurare obligatorie ar putea fi plafonat până la 30 septembrie 2024

Mediafax acum o ora
Ministerul Finanţelor pune în dezbatere publică proiectul elaborat de Autoritatea de Supraveghere Financiară, prin care reglementează soluţia temporară de prelungire până la data de 30 septembrie 2024 a perioadei de aplicare a HG nr.1326/2023 privin

Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar

News.ro acum 52 minute
Tribunalul Constanţa a deschis procedura de insolvenţă a companiei Damen Mangalia. CITR filiala Bucureşti a fost numit administrator judiciar. 2 august 2024 a fost stability ca termen pentur înregistrarea cererilor de admitere a creanţelor asupra av

Echipele din România şi-au aflat adversarele din turul doi preliminar al Conference League. CFR Cluj întâlneşte Neman Grodno

News.ro acum o ora
Echipele din România şi-au aflat, miercuri, adversarele din turul doi preliminar al Conference League, în urma tragerii la sorţi care a avut loc, miercuri, la Nyon. Astfel, FCSB, dacă va pierde confruntarea cu Virtus AC din primul tur preliminar al

O femeie a încercat să dea foc sediului Primăriei Ploiești nemulțumită că nu primește o locuință. Reacția edilului la gestul extrem

Ziare.com acum 28 minute
O femeie a aruncat cu combustibil şi a încercat să incendieze sediul primăriei din Ploiești miercuri, 19 iunie. Polițiștii au intervenit rapid și au reținut-o pe femeia de 49 de ani, cunoscută cu afecţiuni psihice. Primarul a explicat contextul inci

Ce se întâmplă cu CAFEAUA atunci când este reîncălzită / Greșeala frecventă făcută de mulți români

Gandul acum 24 minute
Mulți români obișnuiesc să reîncălzească cafeaua rămasă în ceașcă, însă această practică poate afecta nu doar gustul băuturii, ci și sănătatea. Reîncălzirea cafelei duce la schimbări chimice care afectează gustul și aroma băuturii. Potrivit special

Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic /Putin anunță o CLAUZĂ de asistență reciprocă în caz de război

Gandul acum 33 minute
Rusia și Coreea de Nord au semnat un acord de parteneriat strategic, care include o clauză privind apărarea reciprocă, a declarat miercuri președintele rus, Vladimir Putin, pe fondul preocupărilor Statelor Unite și Alianței Nord-Atlantice în legătur

Iaşi: Incendiu la un magazin din incinta Carrefour / Aproximativ 1.500 de persoane au fost evacuate

News.ro acum 2 ore
Un incendiu a izbucnit, miercuri, la un magazin din incinta Carrefour Felicia Iaşi, aproximativ 1.500 de persoane fiind evacuate. ISU Iaşi intervine, miercuri, la un incendiu produs la un magazin din incinta Carrefour Felicia. La faţa locului interv

Eurodeputatul PNL Siegfried Mureşan a fost reales în funcţia de vicepreşedinte al grupului PPE din Parlamentul European

News.ro acum 2 ore
Deputatul european Siegfried Mureşan (PPE / PNL) a fost reales, miercuri, vicepreşedinte al Grupului PPE din Parlamentul European, cu 151 din 170 de voturi valabil exprimate.

Vremea

București
acum

37°
mie.

22°/37°
joi

23°/39°
vin.

20°/33°
sâm.

20°/35°
Iasi
acum

33°
mie.

19°/33°
joi

18°/27°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/31°
Constanta
acum

31°
mie.

21°/31°
joi

20°/27°
vin.

20°/23°
sâm.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

32°
mie.

17°/32°
joi

18°/28°
vin.

16°/29°
sâm.

20°/32°
Timisoara
acum

35°
mie.

19°/35°
joi

22°/34°
vin.

19°/35°
sâm.

23°/38°