Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Universitarul cercetat pentru pornografie infantilă a devenit doctor în ştiinte

Publicat in Romania Libera, marți 13 decembrie 2011 ·

Asistentul universitar cercetat pentru pornografie infantilă a devenit, ieri, doctor după ce şi-a susţinut în Amfiteatrul "Dimitrie Leonida" teza de doctorat "Contribuţii la dezvoltarea sistemelor de antene inteligente şi aplicaţii", scrie Obiectiv de Suceava. Lucrarea lui Octavian Modest Manu a fost una foarte apreciată de cei prezenţi, acesta obţinând calificativul "foarte bine". După susţinerea lucrării, asistentul universitar devenit de acum doctor, a fost din nou încătuşat şi transportat înapoi în arestul IPJ Suceava.

După ce acum o lună Octavian Modest Manu a fost băgat în puşcărie pentru pornografie infantilă, ieri, acesta şi-a susţinut teza de doctorat în prezenţa îndrumătorului său, rectorul USV Adrian Graur precum şi a mai multor studenţi, doctoranzi şi profesori veniţi de la universităţi din Iaşi şi Timişoara. Pentru a-şi putea prezenta lucrarea la care a muncit mai bine de trei ani, asistentul universitar a făcut încă de săptămâna trecută o cerere de liberare sub escortă. Magistraţii au cedat la rugăminţile acestuia şi i-au acordat patru ore de libertate, timp suficient în care acesta a putut să-şi finalizeze studiile. Imediat cum a primit titlul de doctor, Modest Manu a fost din nou încătuşat şi transportat în arestul IPJ Suceava, acolo unde se află de la jumătatea lunii trecute.

Teza de doctorat a fost programată să fie susţinută începând cu ora 11.00, în corpul D al Facultăţii de Inginerie Electrică şi Stiinţa Calculatoarelor, în Amfiteatrul Dimitrie Leonida. Coordonatorul ştiinţific al lucrării a fost chiar rectorul USV, Adrian Graur, din comisia de evaluare a tezei făcând parte academicianul Nicolae Dumitru Alexandru de la Universitatea Tehnică Gheorghe Asachi din Iaşi, profesor universitar doctor Virgil Tiponuţ de la Univesitatea Tehnică din Timişoara, colonel profesor universitar doctor inginer Ioan Nicolaescu de la Academia Militară

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu: Voi invita pe liderii tuturor partidelor politice pentru a stabili calendarul alegerilor

Mediafax acum o ora
Înaintea şedinţei de Guvern, Ciolacu a afirmat că se bucură că până acum actul guvernamental nu a fost afectat de tensiunile politice. „Am înţeles cu toţii că acest guvern nu este al coaliţiei sau al vreunui partid politic, este Guvernul României. T

Temperaturi sufocante, mai ridicate decât normalul, în luna lui cuptor. Prognoza ANM pe iulie

Ziare.com acum o ora
Meteorologii estimează că, pe durata întregii luni iulie, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele normale pentru această perioadă, în special în regiunile sudice. După prima săptămână a lunii, când ploile vor avea caracter excedentar, mai ales

Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay pentru Fundaţia SIDA

News.ro acum o ora
Elton John îşi vinde garderoba personală pe eBay. Deşi nu este vorba de ţinute de scenă, cele aproximativ 250 de articole reprezintă stilul extrovertit pentru care este cunoscut. Colecţia include un număr semnificativ de cămăşi cu imprimeuri colorat

Dezbatere tensionată între Biden și Trump. „Are simţul moral al unei persoane depravate” VIDEO

Ziare.com acum 2 ore
Preşedintele Joe Biden şi fostul preşedinte Donald Trump s-au aflat joi seara în Atlanta pentru dezbaterea CNN care a început la ora locală 21.00 (vineri, ora 4.00, ora României), prima lor confruntare faţă în faţă înaintea alegerilor din noiembrie

Scandal în BOR. Fostul episcop al Hușilor, condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol. Victimele, elevi ai Seminarului Teologic

Adevarul acum o ora
Fostul episcop al Hușilor, Corneliu Bârlădeanu, a fost condamnat la 8 ani de închisoare pentru viol. Acesta a fost pus sub acuzare în urma dezvăluirilor făcute de jurnaliștii Diana Oncioiu și Ovidiu Vanghele, relatează HotNews.

Biden apreciază, la un restaurant în Georgia, că a ”ieşit bine” din prima dezbatere cu Trump. Este ”dur să dezbaţi cu un mincinos”

News.ro acum 36 minute
Preşedintele Statelor Unite Joe Biden, care candidează la al doilea mandat în alegerile prezidenţiale din noiembrie, consideră că a ”ieşit din bine” din dezbaterea sa cu fostul preşedinte Donald Trump, în pofida faptului că reacţiile faţă de prestaţ

Ce se întâmplă dacă Joe Biden sau Donald Trump se retrag din cursa prezidenţială? Partidele Democrat şi Republican au reguli de contingenţă, dar competiţia pentru Casa Albă ar putea deveni complicată

Ziarul Financiar acum o ora
Democraţii de top i-au cerut lui Joe Biden să renunţe la candidatura sa pentru realegere, după ce prestaţia sa ezitantă în dezbaterea prezidenţială cu Donald Trump a reaprins îngrijorările cu privire la vârsta preşedintelui în vârstă de 81 de ani şi

Premierul Ciolacu, critici pentru ministrul Finanțelor în ședința de guvern: Domnule ministru Boloș, orice proiect trebuie discutat mai întâi cu cei vizați. Nu invers!

G4Media acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu l-a criticat public vineri pe ministrul Finanțelor în debutul ședinței de guvern, pe fondul tensiunilor dintre PSD și PNL pe tema datei alegerilor prezidențiale. Ciolacu l-a atacat pe Boloș pentru că a vrut să impună legisla

Câștig în instanţă pentru Primăria Timișoara în procesul vizând administrarea a două cimitire

Timpolis acum 26 minute
Sursă foto: Horticultura Primăria Timișoara a câștigat în primă instanță, la Tribunalul Timiș, procesul prin care societatea Darius & Alex SRL a atacat hotărârile de consiliu local care vizează preluarea de către Horticultura, pe o perioadă de cinci

LIVE UPDATE Dezbatere Donald Trump vs. Joe Biden. WSJ: Biden a avut o prestaţie nesigură/ Trump a spus că lumea este în pragul celui de-al Treilea Război Mondial

Mediafax acum 4 ore
Joe Biden şi Donald Trump s-au aflat faţă în faţă în Atlanta, Georgia, în prima dezbatere televizată a alegerilor prezidenţiale americane din 2024. Dezbaterea a reprezentat o oportunitate pentru ambii candidaţi de a încerca să convingă alegătorii in

Vremea

București
acum

25°
vin.

17°/33°
sâm.

21°/35°
dum.

21°/36°
lun.

21°/38°
Iasi
acum

28°
vin.

19°/30°
sâm.

21°/31°
dum.

20°/33°
lun.

20°/35°
Constanta
acum

28°
vin.

21°/28°
sâm.

21°/27°
dum.

22°/27°
lun.

21°/28°
Cluj-Napoca
acum

21°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/28°
dum.

19°/31°
lun.

20°/31°
Timisoara
acum

22°
vin.

18°/29°
sâm.

19°/32°
dum.

21°/35°
lun.

22°/33°