Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Produse cu "ingrediente sfinte" sau care conţineau grăsimi animale, vândute ca produse de post

Publicat in Gandul, marți 13 decembrie 2011 ·

Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au dat amenzi de peste 700.000 de lei agenţilor economici care comercializau produse de post care conţineau lapte, ouă sau grăsimi vegetale ori cu "ingrediente sfinte".

Potrivit ANPC, într-o reţea de magazine din Bucureşti, comisarii au constatat la comercializare produsele "Baigli cu nucă" şi "Cornuri Luci", marca "Uau! Sunt ca şi cele de acasă", în prezentarea cărora se declara că sunt pregătite cu "ingrediente sfinte", deşi, conform compoziţiei declarate, aceste sortimente conţin şi acid citric, aromă natural identică de unt, uleiuri hidrogenate.

La raionul alocat produselor de cofetărie dintr-o reţea de magazine din Bucureşti a fost găsit expus la vânzare sortimentul "Ana Caramel", miniprăjituri ambalate şi etichetate în mod eronat în magazin cu ingredientele blat cacao însiropat, coniac, aromă de ciocolată, alune prăjite, glazură ciocolată, deşi conform etichetei emisă de producător, aplicată pe ambalajul de transport, produsul era denumit "Ana Post" şi conţinea zahăr, lămâie, ulei, praf de copt, făină, nucă, jeleu, astfel în realitate fiind comercializat un produs de post sub o altă denumire, implicit obţinut din alte ingrediente, inducând în eroare consumatorii, a precizat ANPC.

ANPC a verificat, în perioada 28 noiembrie - 2 decembrie, 494 de operatori economici, dintre care la 359 (73 la sută) comisarii au constatat deficienţe. ANPC a controlat peste 17,6 tone de produse alimentare, din care aproximativ nouă tone (48 la sută) nu se încadrau în prevederile legale privind protecţia consumatorilor, a declarat marţi şeful Autorităţii, Constantin Cerbulescu.

Inspectorii au oprit definitiv şi au retras de la comercializare peste 174 de kilograme de produse alimentare, în valoare de 2.106 lei, produse improprii consumului uman, au oprit te

Articolul in Gandul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Ciolacu i-a cerut ministrului de Interne să pregătească proiectul privind alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 54 minute
Premierul Marcel Ciolacu i-a cerut vineri ministrului de Interne să pregătească proiectul de hotărâre privind organizarea alegerilor prezidenţiale. Primul tur ar urma să aibă loc în 15 sau 29 septembrie.

ASF propune plafonarea tarifelor RCA până la 30 septembrie. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu

Mediafax acum 28 minute
„Mă bucur că Autoritatea de Supraveghere Financiară propune oficial prelungirea plafonării tarifelor RCA până la 30 septembrie 2024. Este o măsură necesară pentru a împiedica apariţia unor dezechilibre în piaţă”, a spus Marcel Ciolacu. Acesta a anun

Avertizări de caniculă în aproape toată țara. Cod roșu, sâmbătă și duminică, pentru mai multe județe

Press Alert acum 27 minute
Avertizările de caniculă pentru ziua de sâmbătă Meteorologii au emis vineri o avertizare Cod roșu de caniculă, care vizează sâmbătă cinci județe, iar duminică opt județe și Capitala. Astfel, sâmbătă, în județele Dolj, Olt, Teleorman și sudul județel

Ultima zi de școală pentru elevi, înainte de vacanță. Calendarul anului școlar 2024-2025

Ziare.com acum 2 ore
Elevii întră în vacanță vineri, 21 iunie, după finalizarea cursurilor. Vor reveni la cursuri luni, 8 septembrie, indiferent dacă alegerile prezidențiale vor avea loc în luna septembrie sau decembrie. Calendarul complet al anului școlar 2024-2025 a f

Premierul Marcel Ciolacu: Introducem azi salariul minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali. Urmărim protejarea puterii de cumpărare

News.ro acum 46 minute
Premierul Marcel Ciolacu, a anunţat că în şedinţa de Guvern de vineri Executivul introduce salariului minim european în România, în concordanţă cu directiva europeană şi după consultări cu partenerii sociali, el precizând că se urmăreşte protejarea

Ciolacu, despre recalcularea pensiilor: se încearcă specularea de către unele firme de arhivare

Mediafax acum 43 minute
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat că unele firme de arhivare încearcă să speculeze procedura prin care pensionarii vor primi acasă plicurile cu decizia de recalculare a pensiei. Este ilegal şi imoral, cei responsabili trebuie sancţionaţi, a spus Ci

CNAIR anunţă restricţii pentru maşinile de peste 7,5 tone în perioada Rusaliilor

Mediafax acum o ora
CNAIR informează participanţii la trafic că circulaţia vehiculelor rutiere cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, altele decât cele destinate exclusiv transportului de persoane, este interzisă în zilele de 22 iunie (sâmbătă), 23 iuni

Primăria din Vancouver a recunoscut oficial Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti

News.ro acum 2 ore
Primăria din Vancouver a proclamat 24 iunie Ziua Universală a Bluzei Tradiţionale Româneşti, dovadă a aprecierii autorităţilor canadiene pentru comunitatea română şi canadiană de origine română, fiind totodată un semn prin care este recunoscut patri

OMS emite o alertă la nivel mondial privind versiuni contrafăcute ale medicamentului Ozempic

News.ro acum 3 ore
O alertă la nivel mondial cu privire la versiuni contrafăcute de Ozempic – care a devenit cunoscut ca o metodă de slăbire – a fost emisă de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), scrie BBC. Medicamentul este cunoscut uneori ca ”injecţie de slăbit”,

Șansa de a ne trezi bogați în UE

Ziua News acum 57 minute
Rețineți o cifră. Cifra 36. Adăugați-i zerourile necesare. Ca să iasă 36 de miliarde. Și scrieți la capătul lor „euro". Aceasta este suma calculată de experți, ca intră în România în fiecare an de pe urma concetățenilor noștri care muncesc în străin

Vremea

București
acum

27°
vin.

21°/32°
sâm.

20°/35°
dum.

20°/36°
lun.

21°/35°
Iasi
acum

23°
vin.

15°/28°
sâm.

18°/32°
dum.

19°/29°
lun.

19°/25°
Constanta
acum

25°
vin.

20°/25°
sâm.

19°/24°
dum.

20°/25°
lun.

20°/26°
Cluj-Napoca
acum

25°
vin.

17°/30°
sâm.

18°/33°
dum.

17°/28°
lun.

18°/26°
Timisoara
acum

29°
vin.

20°/37°
sâm.

21°/39°
dum.

20°/32°
lun.

18°/31°