Zeci de persoane au făcut scandal, marţi, la Primăria Şimian, nemulţumite că primesc mai puţine kilograme de alimente decât ar trebui, din ajutoarele de la UE, acuzându-l pe primar că a schimbat listele şi că a vândut o parte din alimente, iar Prefectura a declanşat o anchetă în acest caz, potrivit Mediafax.
Peste 40 de localnici din Şimian au mers, marţi, să îşi ridice ajutoarele sociale, mulţi dintre ei constatând că nu se mai regăsesc pe listele beneficiarilor, deşi au venituri mici sau sunt persoane cu handicap.
"Sunt femeie văduvă, am avut ajutor social. În loc de 14 kilograme de făină albă am luat şapte kilograme, cinci kilograme de mălai, cinci kilograme de orez şi câteva pachete cu biscuiţi", a spus o localnică din Şimian.
O altă femeie al cărei soţ are certificat de handicap a spus că nu s-a regăsit pe lista beneficiarilor aflată la Primărie, listă în baza căreia au fost împărţite ajutoarele, deşi pe lista în baza căreia au fost primite alimentele de la Consiliul Judeţean Mehedinţi ar fi fost.
"Am cinci copii, iar soţul este bolnav, are tumoare la cap. Am două milioane de lei venit. Am primit şapte kilograme de făină pentru şapte oameni. Nu eram trecută nici pe listă", a spus femeia.
Gabriela Preduchin, angajata Primăriei Şimian care a împărţit ajutoarele, a afirmat, la rândul său, că primarul din Şimian a schimbat listele beneficiarilor şi a micşorat cantităţile de alimente care ar fi trebuit distribuite.
"Domnul primar a venit la mine săptămâna trecută, după ce am primit aceste alimente, şi mi-a făcut propunerea să fiu de acord să ia cinci tone de făină de grâu şi două tone de orez. Am făcut sesizare la Parchet", a spus Preduchin.
Primarul localităţii, Ion Ghinescu, a declarat că s-a înmulţit numărul beneficiarilor din momentul în care au fost ridicate produsele de la Consiliul Judeţean şi că ar fi cerut o suplimenta