UPDATE: Tigrul care a scăpat de la Grădina Zoologică din Sibiu a reuşit să fugă şi de sub supravegherea echipelor de căutare, care îl localizaseră în Pădurea Dumbrava, transmite corespondentul Mediafax.
Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Sibiu, Silviu Albişor, tigrul a fugit de sub supravegherea echipelor de căutare, care îl localizaseră în Pădurea Dumbrava, şi a ajuns în cartierul Valea Aurie din municipiu.
Conform acestuia, tigrul se află în zona străzii Calea Poplăcii din municipiu, în apropierea Inspectoratului Judeţean de Jandarmi, iar întreaga zonă a fost evacuată şi asigurată de Poliţia Locală Sibiu.
Directorul Complexului Naţional Muzeal Astra din Sibiu, Valeriu Olaru, a precizat că din zona muzeului au fost evacuate 18 persoane, atât vizitatori, cât şi personal al instituţiei şi muncitori care lucrează acolo. Olarau a spus că persoanele au fost luate din muzeu cu un autoturism al instituţiei şi scoase la poartă, unde au stat într-un spaţiu închis până în momentul în care au putut părăsi zona cu diferite mijloace de transport.
Tigrul a fugit, marţi dimineaţă, de la Grădina Zoologică din Sibiu, fiind alertate Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, Poliţia, Asociaţia Vânătorilor şi SMURD.
Ulterior, tigrul a fost localizat în Pădurea Dumbrava, în arealul Grădinii Zoologice, care este împrejmuit cu un gard înalt de 1,80 metri.
"Echipele de căutare sunt dotate cu o armă cu tranchilizante care va fi folosită pentru a seda animalul şi a-l putea aduce înapoi", declara Mirela Gligore, purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu.
Populaţia fusese avertizată de autorităţi prin megafoane, mai ales în cartierul Valea Aurie, aflat în imediata apropiere, să evite zona Grădinii Zoologice şi a Muzeului Naţional Astra din Pădurea Dumbrava.
Purtătorul de cuvânt al Primăriei Sibiu, Mirel