O pisică neagră, de patru ani, a moștenit 13 milioane de dolari după moartea stăpânei sale, văduva unui magnat italian.
Înainte să moară, în urmă cu două săptămâni, la 94 de ani, Maria Assunta s-a asigurat că toată averea îi va rămâne pisicii sale, Tommaso, pe care o salvase de pe străzile din Roma. Moștenirea include bani, dar și proprietăți imobiliare în Roma, Milano și Calabria.
Inițial, femeia a căutat împreună cu avocații săi o fundație care să aibă grijă de Tommaso, în schimbul averii sale. Pentru că nu a găsit una care să îi îndeplinească toate criteriile, Maria Assunta a decis să îi lase toată averea pisicii sale, prin asistenta care a îngrijit-o până în ultima clipă.
"Suntem convinși că ea este persoana cea mai potrivită care să îndeplinească dorințele bătrânei. Iubește animalele la fel de mult ca Maria", a declarat unul dintre avocații bătrânei pentru "Il Messagero".
"Bătrâna suferea de singurătate. L-a îngrijit pe Tommaso ca pe un fiu. I-am promis așa voi face și eu mai departe. Era foarte tăcută și discretă, nu spunea prea multe despre viața sa. Habar nu aveam că este atât de bogată!", a spus și Stefania, asistenta care a fost alături de milionară.
Moștenirea îl plasează pe Tommaso în top 3 cele mai bogate animale din lume. Cimpanzeul Kalu a moștenit de la stăpânul său 80 de milioane de dolari, în timp ce un ciobănesc german deține 372 de milioane de dolari după moartea tatălui său, Gunther III, animalul de companie al unei contese germane excentrice.