Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Plafonul maxim cu care poate fi suplimentat un contract public a scăzut de la 50% la 20%

Publicat in Jurnalul, miercuri 14 decembrie 2011 ·

Legislaţia achiziţiilor publice a fost modificată de Parlament prin menţinerea dreptului de suplimentare a valorii unui contract ulterior atribuirii, prin act adiţional, fiind însă decis ca suplimentarea să nu depăşească 20% din valoarea contractului, sub limita de 50% aplicată până în prezent.

În vara anului trecut, Guvernul a decis ca valoarea unui contract de achiziţie publică să poată fi majorată cu până la 50% prin act adiţional cu aprobarea expresă a ordonatorului principal de credite, precum şi cu condiţia ca în comisia de evaluare să fie aceleaşi persoane care au decis atribuirea contractului.

"Suplimentarea de lucrări şi limitarea valorii actelor adiţionale au fost stabilite la 20%, ca şi regulă. Pentru situaţii excepţionale, care se referă la aprobarea expresă a ordonatorului principal de credite, precum şi la existenţa aceloraşi membri în comisia de evaluare, care au decis iniţial atribuirea contractului, se poate ajunge la 50% pentru suplimentarea de lucrări", a declarat Cristina Trăilă, presedintele Autorităţii Naţionale pentru Reglementarea şi Monitorizarea Achiziţiilor Publice (ANRMAP).

O altă modificare prevede că acele criterii de calificare şi selecţie precizate în cadrul invitaţiei/anunţului de participare trebuie să fie aceleaşi cu cele precizate în cadrul documentaţiei de atribuire şi că orice modificare şi/sau completare a criteriilor de calificare şi selecţie precizate anterior conduce la anularea procedurii de atribuire, cu excepţia modificărilor dispuse prin decizia Consiliului Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor. Noile reguli au intrat în vigoare la începutul acestei săptămâni. Legislaţia achiziţiilor publice a fost modificată de Parlament prin menţinerea dreptului de suplimentare a valorii unui contract ulterior atribuirii, prin act adiţional, fiind însă decis ca suplimentarea să nu depăşească 20% din v

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - Trei tineri de origine română, daţi dispăruţi în urma ploilor abundente din regiunea Veneto / Precizările MAE - VIDEO

News.ro acum o ora
Trei tineri, un băiat şi două fete, de origine română, sunt daţi dispăruţi din cauza ploilor abundente care au lovit regiunea Veneto, scrie La Repubblica. Tinerii au fost luaţi de apele râului Natisone, care a ieşit din matcă. Cu puţin timp înainte,

Finala Ligii Campionilor, Real Madrid - Borussia Dortmund, sâmbătă, la Londra

Mediafax acum 2 ore
Real Madrid, de 14 ori câştigătoare a competiţiei, porneşte ca favorită împotriva echipei germane care a terminat pe locul cinci în Bundesliga în acest sezon, scrie BBC. Cu toate acestea, Ancelotti - cel mai de succes manager al competiţiei, cu patr

Iohannis şi Ciolacu, mesaje de Ziua Copilului

Mediafax acum 56 minute
„La mulţi ani, dragi copii! Voi sunteţi bucuria şi echilibrul nostru. Profitaţi de copilărie, jucaţi-vă, învăţaţi, experimentaţi şi iubiţi-vă părinţii şi bunicii!”, a scris, sâmbătă, pe Facebook, premierul Marcel Ciolacu. Şi preşedintele a adresat u

Ucrainean reţinut pentru trafic de influenţă. DNA: A fost prins în flagrant când dădea mită 20.000 dolari

Mediafax acum o ora
Procurorii DNA Constanţa au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale şi reţinerea pentru 24 de ore a unui cetăţean ucrainean, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă, în formă continuată. Conform unui comun

RĂZBOI în Ucraina, ziua 829: Volodimir Zelenski salută „un pas înainte” după acordul SUA pentru atacuri în Rusia

Gandul acum 38 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a salutat vineri „un pas înainte” după unda verde, sub anumite condiţii, dată de Statele Unite pentru utilizarea armelor sale împotriva unor ţinte de pe teritoriul Rusiei, relatează AFP. „Este un pas înainte

Cristiano Ronaldo, în lacrimi după ce Al-Nassr a pierdut finala Cupei Regelui - VIDEO

News.ro acum 57 minute
Cristiano Ronaldo a fost de neconsolat după ce Al-Nassr a pierdut finala Cupei Regelui Arabiei Saudite, la lovituri de departajare, în faţa formaţiei Al-Hilal. Portughezul a stat mulă vreme, plângând, întins pe teren, în ciuda faptului că a fost con

Război în Ucraina, ziua 828. Infrastructura energetică din cinci regiuni, afectată de un atac aerian masiv al Rusiei

Press Alert acum o ora
Rusia a lansat sâmbătă un atac cu rachete și drone, avariind instalații energetice în cinci regiuni din Ucraina, au declarat oficiali, citați de Reuters. Operatorul rețelei naționale ucrainene de distribuție Ukrenergo a declarat că atacul a avariat

Noi denunțuri în dosarul lui Florian Coldea. Acuzațiile pe care i le aduce un om de afaceri care avea un site de jocuri de noroc

Ziua News acum o ora
Direcția Națională Anticorupție face noi verificări în dosarul foștilor șefi SRI. Până acum, trei bărbați au depus denunțuri, iar unii dintre ei acuză inclusiv că au fost amenințați de gruparea pe care Florian Coldea ar fi condus-o. În contextul noi

Inundaţii Italia. MAE s-a autosesizat în urma informaţiilor privind dispariţia a 3 persoane, posibil români, în Italia

Mediafax acum 56 minute
MAE, prin intermediul Consulatului General al României la Trieste, s-a autosesizat în urma apariţiei în mass-media italiană a informaţiilor cu privire la dispariţia a trei persoane, posibil cetăţeni români, în apele fluviului Natisone, regiunea Friu

Carlos Alcaraz s-a calificat în optimi la Roland Garros: A fost un meci solicitant, dar sunt foarte mulţumit de modul în care am jucat fiecare punct

News.ro acum o ora
Jucătorul spaniol de tenis Carlos Alcaraz, locul 3 mondial, care s-a calificat în optimi la Roland Garros după ce l-a învins pe americanul Sebastian Korda (locul 27 mondial), scor 6-4, 7-6 [5], 6-3, s-a declarat extrem de mulţumit de nivelul jocului

Vremea

București
acum

28°
sâm.

19°/31°
dum.

20°/31°
lun.

20°/33°
mar.

18°/31°
Iasi
acum

27°
sâm.

15°/31°
dum.

17°/30°
lun.

16°/30°
mar.

17°/31°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/27°
dum.

20°/25°
lun.

20°/24°
mar.

19°/23°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

14°/25°
dum.

14°/25°
lun.

14°/23°
mar.

14°/21°
Timisoara
acum

25°
sâm.

15°/27°
dum.

14°/27°
lun.

15°/26°
mar.

15°/23°