Deşi nu mai este timp pentru compromisuri, Europa tocmai a mai realizat unul. Întărirea guvernanţei economice este un substitut care să ascundă lipsa unui guvern european. Măsurile de disciplină bugetară sunt inoperante în absenţa unei Trezorerii comune, iar moneda unică nu are destulă substanţă până când nu se emit obligaţiuni comune.
Sunt adeptul dezbaterii înainte de decizie. În principiu, locul României este fără îndoială alături de Germania, Franţa şi ceilalţi parteneri europeni; politica izolaţionismului poate se potriveşte Marii Britanii, dar nu României. Dar modul în care ne raliem noilor reguli şi instrumente în formare poate fi subiect de discuţie. România putea, şi încă mai poate, cere o perioadă de tranziţie (Germania însăşi, singura ţară europeană care a trecut ţinta de deficit structural în Constituţie, şi-a impus singură o perioadă de tranziţie până în 2016 pentru atingerea sa). România putea, şi încă mai poate, să lege accesul în grupul „euro plus” de liberalizarea pieţei forţei de muncă, o condiţie esenţială a integrării monetare şi fiscale; putem boicota legumele olandeze, desigur, dar mai eficient este să negociem intrarea în Schengen şi ridicarea barierelor de pe piaţa muncii. Vom mai avea ocazia să discutăm despre toate acestea.
Deocamdată vreau să vă ofer extrase dintr-un eseu publicat pe 9 decembrie de Centrul pentru Reformă Europeană din Londra: „De ce regulile mai stricte ameninţă zona euro”, de Simon Tilford şi Phylip Whyte. Da, e un punct de vedere britanic, dar nu e deloc departe de realitate. Europa poate merge înainte, cu euro cu tot, dacă înţelege unde greşeşte şi ce se poate face pentru a îndrepta greşelile.
„Motivul pentru care zona euro este guvernată de reguli este că puţine dintre statele membre au vreun apetit pentru uniune fiscală. (...) Nu este vorba de câteva mere stricate. Argumentul nordic (conform cărui
