După ce a devenit evident că axa Bucureşti-Londra-Washington se frânge exact la mijloc şi nu mai face sens în Europa de azi şi cum o idilă pe axa Cotroceni-Kremlin pare imposibilă, o soluţie de avarie ar fi apropierea de Turcia. Cel puţin aşa pare să reiasă din declaraţiile recente ale preşedintelui Băsescu după o vizită în Turcia.
La prima vedere, porecla de “Noul Imperiu Otoman” nu este tocmai forţată – influenţa, armata, economia, toate par de prim-rang. Şi totuşi, în ciuda performanţelor, tot mai mulţi comentatori încep să se îndoiască, cel puţin, de soliditatea economiei turceşti. Cifrele sunt aproape incredibile, având în vedere ce se întâmplă la câteva sute de kilometri distanţă, în Grecia. Economia Turciei a crescut în trim. III, o arată date publicate săptămâna asta, cu 8,2%, mult peste cele mai optimiste previziuni, de 6,3%. Doar China a depăşit Turcia, după ce în trim. I al acestui an turcii fuseseră campioni mondiali absoluţi, cu o creştere de 11% a PIB-ului. Una peste alta, orice s-ar întâmpla în ultimele trei luni ale anului, Turcia va avea un nou an bun, cu o creştere de 7-8%, urmat, potrivit oficialilor turci, de un an 2012 cu o creştere de “minim 4%”. Ţara face parte din G 20, pare să fi depăşit stadiul de “economie emergentă”, are un PIB de aproape 1 trilion de dolari iar influenţa politică internaţională este la maxim, după ce “primăvara arabă” a dus la apariţia unui nou model politic, economic şi social, “modelul turcesc”. Premierul Recep Tayyip Erdogan, sub mandatul căruia s-au petrecut schimbările, este acum un lider de talie mondială. Dacă însă lărgim puţin contextul şi dacă analizăm cauzele creşterilor, perspectiva se schimbă.
Cel puţin “modelul economic turcesc” pare a fi destul de şubred, dacă nu periculos de-a dreptul. Cu scuza electorală că poporul turc merită un nivel de trai mai bun, Erdogan a jucat toţi anii aceştia o s
