Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Am conducta mea, sunt proprietar

Publicat in GAZETA de SUD, miercuri 14 decembrie 2011 ·

În Craiova există străzi pe care primăria sau firmele de utilităţi nu pot interveni fără acordul localnicilor. Cu o astfel de situaţie s-a confruntat în aceste zile Compania de Apă „Oltenia“, care a fost solicitată pentru o branşare pe strada Sulina, din Catargiu. Angajaţii Companiei nu au putut să facă lucrarea pentru că nu au avut avizul notarial al proprietarilor din zonă. Iar aceştia nu şi-au dat acordul pe motiv că utilităţile au fost introduse pe banii lor în urmă cu mai bine de zece ani şi oricine vrea să se folosească de ele acum trebuie să plătească o sumă de bani ca despăgubire.

„Sunt străzi aflate în indiviziune. Un caz concret este strada Tismana şi tot ce este adiacent ei, printre care şi strada Sulina. Noi am avut o solicitare, însă eu merg până la limita de proprietate. Pe teren privat nu poţi face branşamente, nu ai voie să faci extinderi de reţele. Nu ai cum să intri, pentru că este tulburare de posesie. Să se înţeleagă între ei, să se despăgubească unii pe alţii, nu ştiu cum fac, dar nu se poate face acel branşament fără un aviz notarial din partea proprietarilor“, a explicat Doru Buruiană, directorul Companiei de Apă „Oltenia“. „De aceea noi am scos reţelele pe domeniul public, la limita de proprietate, pentru a nu ne lovi de astfel de situaţii“, a adăugat Buruiană.

Utilităţile, plătite integral de localnici

Situaţia existentă pe strada Tismana a fost confirmată de localnici. „Eu stau aici de mic, de pe vremea când în zonă nu existau decât câteva case. În acte scrie că aici este un drum de exploatare, nu o stradă. Ulterior, am cedat fiecare câte doi metri, de o parte şi de alta, şi aşa s-a făcut strada. Nu-mi amintesc să fi făcut vreun act cu primăria pentru cei doi metri cedaţi. Iar primăria nu a făcut nimic pentru noi, toate utilităţile s-au tras pe banii noştri. Am plătit stâlpii de curent, conductele de gaze, iar apa

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Firea, scrisoare deschisă către Nicuşor Dan: E a două oară când vă scriu pentru a vă chema la o dezbatere despre ce am făcut fiecare la Primăria Capitalei / V-aţi dovedit liderul unei echipe care a stat...pe timpul bucureştenilor

News.ro acum o ora
Candidatul PSD la Primăria Capitalei Gabriela Firea, fost primar, i-a adresat duminică o scrisoare deschisă actualului edil Nicuşor Dan, chemându-l la o dezbatere despre ce a făcut fiecare la Primăria Capitalei. ”V-aţi dovedit liderul unei echipe ca

Dan Ilie Morega, internat la psihiatrie prin decizia instanței: „Până la însănătoșire sau ameliorare”

HotNews acum o ora
Judecătoria Sectorului 1 a dispus internarea într-o secţie de psihiatrie în cazul fostului politician Dan Ilie Morega, care în ultimele luni a fost depistat în repetate rânduri la volan deşi nu mai are dreptul de a conduce din cauza problemelor medi

Islanda: Halla Tomasdottir, femeie de afaceri în vârstă de 55 de ani, a fost aleasă în funcţia de preşedinte

News.ro acum o ora
Femeia de afaceri Halla Tomasdottir va deveni următorul preşedinte al Islandei, potrivit rezultatelor oficiale ale alegerilor, după ce a învins-o pe Katrin Jakobsdottir, fost premier, relatează AFP. Jakobsdottir, în vârstă de 48 de ani, şi-a recunos

Consilierul lui Netanyahu: Planul Biden pentru Gaza „nu-i o afacere bună”, dar Israelul îl acceptă

Mediafax acum 46 minute
Ophir Falk, consilierul pentru politică externă al lui Netanyahu, a confirmat că Israelul a acceptat un acord-cadru pentru încetarea războiului din Gaza, promovat de preşedintele american Joe Biden. În interviu Falk a spus că propunerea lui Biden a

Rezultat șoc în optimi la Roland Garros! 6-0, 6-0 în 40 de minute

Gazeta Sporturilor acum o ora
Poloneza Iga Swiatek (locul 1 WTA) a zdrobit-o pe rusoaica Anastasia Potapova (locul 41 WTA), în optimile de la Roland Garros, în doar 40 de minute. Știre în curs de actualizare

Italia: Au fost găsite trupurile a doi dintre cei trei tineri de origine română dispăruţi în apele râului Natisone / Continuă căutările pentru Cristian

HotNews acum 33 minute
Echipele italiene de salvare au găsit duminică trupurile a doi dintre cei trei tineri care au dispărut în apele râului Natisone după ce, vineri, la puțin timp după ora 13.30, au fost luați de ape la Orsaria di Premariacco (Udine), potrivit ziarului

VIDEO Ce a făcut Lionel Messi în seara în care Real Madrid a câștigat Liga Campionilor

Gazeta Sporturilor acum 2 ore
(36 de ani), vechiul rival al lui Real Madrid în perioada în care evolua pentru Barcelona, a mai stabilit un record la Inter Miami. Acest lucru s-a întâmplat chiar .

Un nou test de sânge care poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân a fost apreciat ca o descoperire „ncredibil de interesantă”

HotNews acum o ora
Un nou test de sânge poate prezice riscul de reapariţie a cancerului de sân cu trei ani înainte ca tumorile să se vadă la tomografie, o descoperire „incredibil de interesantă” care ar putea ajuta mai multe femei să învingă definitiv această boală, s

LIVE Război în Ucraina - ziua 830: Ucraina salută permisiunea de a ataca ţinte pe teritoriul Rusiei /Zelenski a avut o întâlnire "foarte bună" cu secretarul american al Apărării

HotNews acum 4 ore
Ucrainenii salută decizia Statelor Unite de a le permite să folosească anumite arme occidentale împotriva unor ţinte inamice pe teritoriul Rusiei, dar speră că vor fi ridicate mai multe restricţii în acest sens pentru a evita un număr şi mai mare de

Stormy Daniels, după verdictul în cazul lui Donald Trump: Cred că ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunităţii

HotNews acum 4 ore
Vedeta de filme pentru adulţi Stormy Daniels spune că Donald Trump, găsit vinovat în dosarul deschis pentru că ar fi ascuns în documente contabile o plată către starleta porno, ar trebui să fie condamnat la închisoare şi la muncă în folosul comunită

Vremea

București
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

19°/34°
mar.

18°/31°
mie.

18°/30°
Iasi
acum

28°
dum.

18°/30°
lun.

16°/31°
mar.

18°/30°
mie.

15°/26°
Constanta
acum

31°
dum.

19°/31°
lun.

20°/25°
mar.

19°/24°
mie.

19°/27°
Cluj-Napoca
acum

25°
dum.

14°/25°
lun.

13°/25°
mar.

14°/23°
mie.

13°/21°
Timisoara
acum

26°
dum.

15°/27°
lun.

16°/25°
mar.

15°/24°
mie.

15°/26°