Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Steaua salvează onoarea României în cupele europene

Publicat in Jurnalul, joi 15 decembrie 2011 ·

Sângele rece al lui Raul Rusescu (dreapta) a deschis drumul spre victoria care a calificat Steaua în primăvara europeană / Foto: Bogdan Cristel / Reuters Danke schön, Schalke!

"Dubla" muntenegreanului Stefan Nikolici şi victoria lui Schalke 04, la Haifa, 3-0, au calificat echipa roş-albastră în primăvara europeană!

Inspirată de vocile a 50.000 de suporteri, care au umplut până la refuz Arena Naţională, Steaua i-a învins, aseară, cu 3-1, pe ciprioţii de la AEK Larnaca şi s-a calificat aseară în "16-imile" de finală ale Europa League. Renăscută din propria cenuşă, Steaua a demonstrat aseară că, indiferent de moment, de numele care îi îmbracă tricoul, de cine o antrenează, de lipsa stadionului sau de condiţiile de pregătire, rămâne singura echipă din România care poate umple un stadion cu 50.000 de oameni şi să-i facă fericiţi. Rămâne singurul nume românesc ce încă mai pâlpâie în Europa, care încă se încăpăţânează să nu alunece definitiv în prăpastia medicriotăţii.

Dincolo de aceste aspecte şi de victoria de pe Naţional Arena, calificarea Stelei a fost pa­ra­fată, practic, de succesul cu 3-0 obţinut de Schalke 04, la Haifa, împotriva israelienilor de la Maccabi Haifa. Ciprian Marica a marcat cel de-al doilea gol al nemţilor, dar israelienii au ratat un penalty la scorul de 0-1, prin căpitanul Katan. Izbânda roş-albaştrilor a fost decisă de inspiraţia sau prezenţa de spirit a atacantului muntenegrean, Stefan Nikolici, împrumutat de la Poli Timişoara şi păstrat pe teren de către antrenorul Ilie Stan, în ciuda unei prime reprize banale. Celălalt atacant, Raul Rusescu a deschis drumul spre victorie, transformând cu siguranţă penalty-ul acordat destul de uşor şi mai mult obţinut de Nikolici. Ciprioţii au egalat după doar şase minute, prin Pintado, însă finalul i-a aparţinut muntenegreanului Nikolici, care reuşit "dubla" sinonimă calificării în pri

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Aur pentru David Popovici în proba de 200 de metri liber de la Europenele de Natație

Wall-Street.ro acum 5 ore
Înotătorul român David Popovici a cucerit medalia de aur în proba de 200 m liber, vineri seara, la Campionatele Europene de nataţie de la Belgrad, relatează Agerpres. Victoria survine la câteva zile după ce Popovici și-a apărat titlul obținut și la

Euro 2024 Polonia - Austria 1-3. Victorie pentru naționala lui Ralf Ragnick!

Ziua Constanta acum 4 ore
Meciul dintre Polonia și Austria s-a încheiat cu scorul de 1-3, azi, 21 iunie 2024. În urma acestui rezultat, Austria a obținut primul succes din Grupa D de la EURO 2024 și ocupă locul 3. Lider este Franța, iar Olanda ocupă locul secund. Austriecii

Soluția lui Marine Le Pen pentru ca Macron să scoată Franța din criză. "Preşedintelui nu-i rămâne decât demisia"

Ziare.com acum 2 ore
Marine Le Pen, lidera extremei drepte franceze, a apreciat vineri, 21 iunie, că preşedintelui Emmanuel Macron nu-i va rămâne "decât demisia pentru a ieşi potenţial din criza politică" declanşată prin dizolvarea Adunării Naţionale (camera inferioară)

TAROM, chartere pentru suporterii românii care vor să participe la meciul România - Slovacia

Wall-Street.ro acum 5 ore
TAROM introduce două curse speciale pentru suporterii care vor să participe la meciul România-Slovacia, ce va avea loc pe stadionul din Frankfurt, pe 26 iunie, informează compania printr-un comunicat. Astfel, pe 26 iunie, zborul special TAROM RO1301

Barcelona vrea să elimine închirierea apartamentelor pentru turişti până în 2029

G4Media acum 4 ore
Barcelona vrea să pună capăt închirierii apartamentelor turistice până în 2029 pentru a facilita accesul la locuinţe pentru rezidenţi, a anunţat vineri primarul acestui oraş din nord-estul Spaniei, care găzduieşte anual milioane de turişti, transmit

Botoșani. Peste 300 de persoane, evacuate dintr-un mall!

Ziua Constanta acum 5 ore
Panică într-un mall din Botoșani, azi, 21 iunie 2024. Sute de persoane au fost evacuate! ”Un bărbat a sunat la 112 şi a anunţat că se simte un puternic miros de gaz. Pompierii din cadrul Detaşamentului Botoşani au ajuns, în cel mai scurt timp, la f

Mandat european de arestare pentru Mario Iorgulescu în dosarul sechestrării de persoane

Ziua Constanta acum 4 ore
Judecătoria Sectorului 3 din București a emis, vineri, un mandat de executare a pedepsei închisorii și un mandat european de arestare pe numele lui Mario Iorgulescu (29 de ani), pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la lipsire de libertate

Ucraina şi Republica Moldova vor începe negocierile de aderare la UE săptămâna viitoare

Mediafax acum 9 ore
Ţările UE aprobă deschiderea discuţiilor de extindere a uniunii cu Ucraina şi Republica Moldova. Acestea vor începe săptămâna viitoare. Împreună cu Moldova vom face UE mai puternică, a spus preşedintele Volodimir Zelenski.

Atac armat într-un supermarket din SUA. Cel puțin doi oameni au fost uciși

Ziare.com acum 2 ore
Cel puţin două persoane au fost ucise şi mai multe rănite, inclusiv un ofiţer de poliţie, într-un atac armat care a avut loc vineri, 21 iunie, într-un supermarket din oraşul Fordyces, statul american Arkansas, a anunţat media locale, citate de Reute

Cunoscutul scriitor basarabean pentru copii Spiridon Vangheli a murit/ Doliu naţional în Republica Moldova

G4Media acum o ora
Ziua de luni, 24 iunie, va fi zi de doliu naţional în Republica Moldova, „în semn de tristeţe şi pentru a-i aduce un omagiu scriitorului Spiridon Vangheli”, care a decedat vineri la vârsta de 92 de ani, a anunţat în cursul acestei seri preşedintele

Vremea

București
acum

23°
sâm.

21°/36°
dum.

20°/37°
lun.

21°/36°
mar.

21°/34°
Iasi
acum

20°
sâm.

18°/32°
dum.

18°/29°
lun.

19°/28°
mar.

19°/27°
Constanta
acum

17°
sâm.

17°/24°
dum.

19°/25°
lun.

19°/25°
mar.

21°/25°
Cluj-Napoca
acum

21°
sâm.

19°/32°
dum.

18°/28°
lun.

18°/27°
mar.

17°/27°
Timisoara
acum

23°
sâm.

20°/38°
dum.

19°/33°
lun.

19°/31°
mar.

18°/32°