Studentele şi-au trecut în palmares a 12-a reuşită din 14 posibile și au învins pe teren propriu la scor studentele de la Universitatea Cluj Napoca. Au urcat pe poziţia a doua în clasamentul campionatului naţional de baschet feminin.
Partida de la Alba Iulia a fost dominată de echipa antrenată de cehul Tomas Bilek care a și câștigat toate cele patru sferturi fără mari probleme: 22-19, 23-8, 23-18, 17-10.
În bună parte din joc antrenorul de la CSU a optat chiar pentru introducerea în teren a jucătoarelor care au evoluat mai puțin în acest sezon și odihnirea titularelor pentru derby-ul din etapa viitoare din deplasare cu CSM Satu Mare.Echipa din Alba Iulia a urcat pe locul doi în campionatul naţional, cu 26 de puncte, dar are un joc în avans.
Ultima victorie de pe teren propriu a fost una la scor, 85-55 . „ În primul rând nu a fost un meci ușor, am avut niște probleme la început cauzate de oboseala de după partida de sâmbătă cu Târgoviște. Sunt fericit că am reușit să jucăm acest meci între cele două derby-uri cu Târgoviște și Satu Mare, pentru a ne menține în formă și a ne pregăti mai bine pentru următoare partidă foarte dificilă“, a apreciat Tomas Bilek.
Jucătoarele sunt cu gândul la partida de la Satu Mare. „Am fost un pic obosite după meciul greu cu Târgoviște și am avut jucătoare indisponibile, dar cred că am dat totul pe teren și am câștigat meciul fără mari probleme. E importantă victoria și acum ne pregătim pentru meciul cu Satu Mare. Katya Abramzon:
„E întotdeauna dificil când joci meciurile acestea în mijlocul săptămânii, însă acum ne prinde bine că a venit între două meciuri dificile. Ne-am descurcat bine în teren astăzi și am câștigat, deci sunt mulțumită“, a susţinut Breanna Salley.
Meciul din etapa următoare, cu CSM Satu Mare, se anunță unul extrem de echilibrat având în vedere startul bun de sezon al ambelor ech