Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Dosarele de la Curtea Supremă ale lui Adrian Năstase: „Zambaccian II” şi „Trofeul Calităţii”

Publicat in Adevarul, joi 15 decembrie 2011 · ·

Fostul prim-ministru Adrian Năstase mai are pe rolul Curţii Supreme două dosare în care este acuzat de fapte de corupţie: „Zambaccian II- Achiziţia de bunuri din China” şi „Trofeul Calităţii.” Adrian Năstase a fost achitat astăzi în dosarul "Mătuşa Tamara"

Fostul premier PSD al României Adrian Năstase, acuzat de fapte de corupţie în dosarul "Mătuşa Tamara", a fost achitat

Facem precizarea că în cazul dosarului denumit „Zambaccian I”, în care DNA făcea cercetări împotriva lui Adrian Năstase privind modul în care s-au făcut mai multe lucrări la vila din strada Zambaccian, Camera Deputaţilor s-a pronunţat pe 13 august 2008, şi a hotărât ca pentru acest dosar să nu fie începută urmărirea penală împotriva lui Adrian Năstase.

Solicitarea de avizare a începerii urmăririi penale în cazul lui Adrian Năstase a fost respinsă atunci, înregistrându-se 120 de voturi "pentru", 150 de voturi "împotrivă", iar şase voturi au fost declarate nule. Pentru avizare, era necesar votul a 218 deputaţi. Procurorul general al româniei a solicitat atunci începerea urmăririi penale pentru deputatul PSD Adrian Năstase pentru mai multe infracţiuni: luare de mită, trafic de influenţă, participaţie improprie la fals material în înscrisuri sub semnătură privată.

1. Dosarul „Zambaccian II- Achiziţia de bunuri din China.” Următorul termen din dosar a fost stabilit de Curtea Supremă la 21 decembrie 2011.

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus, în 5 mai 2008, trimiterea în judecată a lui Adrian Năstase, pentru luare de mită şi şantaj, a Danei Năstase pentru complicitate la luare de mită şi şantaj, dar şi a Irinei Jianu, fost inspector general de stat la Inspectoratul de Stat în Construcţii, pentru dare de mită şi spălare bani.

Procurorii au stabilit că, în perioada 2002 - 2004, în calitate de prim-ministru, Adrian Năstase ar fi primi

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Evaluarea Naţională 2024: Elevii de clasa a VIII-a susţin astăzi proba scrisă la Matematică

Mediafax acum 35 minute
Absolvenţii de clasa a VIII-a susţin astăzi cea de-a doua probă scrisă din cadrul Evaluării Naţionale 2024, cea la Matematică. Marţi a avut loc prima probă, cea la Limba şi literatura română. Vineri se va desfăşura a treia probă scrisă, cea la Limba

Magazin cuprins de flăcări uriașe în Ploiești. A fost emis mesaj Ro-Alert

Ziare.com acum 21 minute
Un incendiu violent are loc joi, 27 iunie, în cartierul Mihai Bravu din Ploiești. Pompierii au fost solicitați să intervină joi dimineață pentru stingerea unui incendiu izbucnit la un magazin din cartierul ploieștean Mihai Bravu, potrivit observator

Programul complet al optimilor de finală ale Campionatului European de fotbal din Germania

Mediafax acum 28 minute
Tabloul optimilor de finală de la Euro 2024 este de acum complet, după jucarea, miercuri, a ultimelor meciuri din Grupele E şi F. România s-a calificat de pe prima poziţie a clasamentului Grupei E şi va întâlni Olanda, marţi, 2 iulie, de la ora 19.

Taiwan a detectat 35 de aeronave chineze în jurul insulei

News.ro acum 3 ore
Ministerul Apărării din Taiwan a raportat joi 35 de aeronave chineze detectate în jurul insulei în 24 de ore, după mai multe intruziuni de la învestirea la Taipei a noului preşedinte Lai Ching-te, scrie AFP. Şapte nave au fost, de asemenea, reperate

Tentativă de lovitură de stat eşuată în Bolivia. Un general a fost arestat

Mediafax acum o ora
Conduse de un general de rang înalt care a promis să „restaureze democraţia”, vehiculele blindate au forţat uşile palatului guvernului din Bolivia miercuri. Preşedintele a numit intervenţia drept o tentativă de lovitură de stat.

Israelul susţine că poate provoca "pagube enorme" Libanului în caz de război cu Hezbollah

News.ro acum 3 ore
Israelul nu "doreşte" un război cu Hezbollah, dar are capacitatea de a "provoca pagube enorme" Libanului dacă este necesar, a avertizat ministrul său al Apărării, pe fondul temerilor ONU privind o extindere "potenţial apocaliptică" a conflictului di

Bill Cobbs, actorul din "Night at the Museum", "The Bodyguard" şi "Air Bud", a murit la vârsta de 90 de ani

News.ro acum 3 ore
Actorul Bill Cobbs, care a avut aproape 200 de roluri într-o carieră de cinci decenii, inclusiv în "The Bodyguard" şi "Night at the Museum", a murit la vârsta de 90 de ani. El a murit "liniştit" în noaptea de marţi spre miercuri la domiciliul său di

Klaus Iohannis participă joi şi vineri la reuniunea Consiliului European

Mediafax acum 2 ore
Preşedintele României, Klaus Iohannis, va participa, joi şi vineri, la reuniunea Consiliului European, care va avea loc la Bruxelles. Liderii UE vor discuta, printre altele, despre numirile la conducerea instituţiilor europene după alegeri, a transm

Arbitrul Istvan Kovacs, record de cartonaşe în istoria Campionatului European. A acordat 18 cartonaşe galbene şi două roşii la meciul Cehia-Turcia

News.ro acum o ora
Meciul din Grupa F dintre Cehia şi Turcia, scor 1-2, din grupa F de la Euro-2024, a fost unul animat, arbitrul Istvan Kovacs acordând 18 cartonaşe (16 galbene şi 2 roşii). Un record în istoria Campionatului European. Deşi turcii s-au impus (2-1), me

Seulul acuză Coreea de Nord de ”înșelătorie”, după ce Phenianul se laudă că a testat cu succes o rachetă cu focoase multiple VIDEO

Ziare.com acum o ora
Armata Coreei de Sud a respins joi, 27 iunie, afirmațiile Coreei de Nord conform cărora ar fi efectuat cu succes un test de rachete cu focoase multiple. Seulul susține că este o formă de „înșelăciune”, reafirmând evaluarea că racheta a explodat în a

Vremea

București
acum

26°
joi

21°/34°
vin.

18°/34°
sâm.

21°/36°
dum.

21°/35°
Iasi
acum

23°
joi

19°/31°
vin.

19°/31°
sâm.

20°/31°
dum.

20°/33°
Constanta
acum

24°
joi

19°/25°
vin.

21°/26°
sâm.

21°/27°
dum.

21°/27°
Cluj-Napoca
acum

21°
joi

17°/29°
vin.

17°/28°
sâm.

18°/27°
dum.

17°/29°
Timisoara
acum

22°
joi

19°/31°
vin.

18°/29°
sâm.

20°/32°
dum.

19°/34°