Guvernul a stabilit, în şedinţa de ieri, valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 700 lei lunar, începând cu 1 ianuarie, potrivit primului-ministru Emil Boc.
De această măsură vor beneficia 790.677 persoane, din care 125.762 sunt bugetari.
Guvernul a declanşat, de asemenea, procedura de solicitare către Comisia Europeană pentru realocarea unor fonduri europene în scopul reabilitării termice a blocurilor de locuit şi finalizării lucrărilor de infrastructură ce ţin de Coridorul IV şi de centurile oraşelor.
După acest demers vor urma negocieri cu Comisia Europeană. "Ne aşteptăm ca cel târziu în luna mai anul viitor să putem avea aprobarea Comisiei Europene, astfel încât pe tot parcursul verii viitoare să se lucreze la acest două obiective majore", a menţionat şeful Executivului.
Guvernul a mai aprobat ieri o Hotărâre care reglementează plăţile naţionale directe complementare în sectorul vegetal către agricultori, din bugetul naţional, a anunţat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Valeriu Tabără.
Valoarea acestora este de circa 141,27 lei echivalentul a 32,42 euro pe hectar.
"Totalul sumei alocate de la buget, pentru suprafaţa de 6.460.000 hectare, este de 940.776.000 lei din care 106.156.000 din bugetul anului 2011, respectiv 834.620.000 lei din bugetul pe 2012", a menţionat ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale.
Valeriu Tabără a precizat că valoarea acordată de la buget este mai mare cu circa 200 milioane faţă de anul 2010, suprafaţa fiind în creştere cu circa 400.000 hectare. Suma acordată la unitatea de suprafaţă este egală cu cea care a fost acordată anul trecut.
F. A. Guvernul a stabilit, în şedinţa de ieri, valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată la 700 lei lunar, începând cu 1 ianuarie, potrivit primului-ministru Emil Boc.
De această măsură