- Cultural - nr. 911 / 15 Decembrie, 2011 Se implinesc in aceste zile 40 de ani de la premiera, pe scena targumureseana, a excelentului spectacol Turandot. Piesa lui Carlo Gozzi, contemporanul si marele adversar (in conceptii teatrale) al mult mai cunoscutului Carlo Goldoni, a prilejuit o creatie apreciabila din multe puncte de vedere. In primul rand, este vorba de debutul in forta al tanarului regizor Dan Micu. Foarte talentat, serios, analitic si inventiv, el a transformat basmul oriental, baroc si fastuos, al clasicului italian (pe care cei mai multi il cunosc sub forma adaptata pentru opera de marele compozitor Giacomo Puccini) intr-o dezbatere riguroasa si profunda, realizata intr-un decor auster, despre lupta dintre bine si rau, dar nu la modul abstract, ci cu conotatii politice extrem de actuale. In volumul sau Caligrafii pe cortina, Valentin Silvestru, cel mai important critic al momentului, dupa ce subliniaza ca ne aflam in fata unuia "din cele mai interesante spectacole ale stagiunii” scrie: "La Targu-Mures, regizorul si solida trupa a teatrului au facut din Turandot o comedie dramatica in care sarcasmul viza un adevarat complot al eunucilor de palat, iar gravitatea era a afirmarii unui ideal de dreptate prin taria unui caracter. [...] Masti iscusite, semnificand simularile fortelor rele, pantomime nostime, ce dadeau o musculatura noua peripetiilor, accentul anticalofil al corului vorbit, sec, cu accelerari comice, ipostazierile concrete ale alarmelor constiintei, prin personaje figurate, faceau spectacolul deosebit de sugestiv, transparent pentru ideea puterii omului de a infrange ispitele mincinoase ce incearca a-l rataci”. La randul ei, Mira Iosif vorbeste, in revista Teatrul, despre talentul lui Micu "de a transmite cu fervoare ideea” si despre "expresivitatea limbajului (sau) scenic”, care e "de o simplitate frumoasa si candida”, ca si despre faptul