După 1 decembrie, lumea se gîndește doar la Moș Nicolae & Co, nu la teatru? Fals. Un teatru cu sediul în reabilitare e un teatru pe drumuri? Fals! (Ba are chiar trei spații…) Nasc și la Moldova oameni? Păi, n-a zis-o cronicarul? (Miron Costin, ca să nu se-nfierbînte hardul…) Și nu era Iașiul „așezat în mijlocul țării a cărei conducere o adăpostea“, iar acum „este la hotar“? O spune Cristian Hadji-Culea, regizorul director al Naționalului din nord-estica urbe, în dorința de a o readuce la cuvenitul ei loc de capitală cel puțin spirituală (mitropolitul Calinic Miclescu încercase o manevră mai radicală cu 155 de ani în urmă – acum chiar s-a-nfierbîntat: nu mitropolitul, hardul). Ei bine, ce nu i-a reușit mitropolitului le-a reușit regizorului și echipei sale manageriale: între 28 noiembrie și 3 decembrie, noul festival de teatru „Europa Est de Tot – ReUNIUNI teatrale“ a desenat o hartă aproape completă și, în bună măsură, exemplară a acestei arte de ambele părți ale Prutului, într-o provincie a României unde, în definitiv, s-a născut cu adevărat cultura autohtonă. Unsprezece spectacole produse de tot atîtea companii teatrale din șase localități (Bălți, Botoșani, Chișinău, Galați, Iași, Piatra Neamț) au marcat inedita hartă, susținute matinal de două colocvii amicale, dar cinstite. Prezențele scenice au fost, în majoritate, de o ținută exemplară, implicînd și cîteva concluzii tehnice, ca să zic așa: semnul majoritar al spectacolelor a mers pe dimensiunea politică (mai explicit de-a stînga rîului, mai generalizant de-a dreapta, dar la fel de pregnant de ambele părți); comedia e lucru dificil și, cel puțin de data aceasta, ea este eficientă doar grație basmelor cărtăresciene cu zmei; dacă ai un coregraf de elită, ca Victoria Bucun, pariul e din start cîștigat, cum s-a și dovedit la Botoșani și la Teatrul Luceafărul din Chișinău; cea mai frecventată dramaturgie s-a ar